Meleşcanu despre OUG 13: Responsabilitatea îmi aparţine pe problema includerii în legislaţia română a unor prevederi ale UE
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că responsabilitatea sa în privinţa OUG 13 se referă la problema includerii în legislaţia românească a unor prevederi ale UE, fapt pentru care poate da explicaţii, adăugând că, din punctul său de vedere, a fost respectată procedura.
‘Am fost chemat pentru chestiunea cu Ordonanţa 13. Voi răspunde la ce mă întreabă, deocamdată nu ştiu’, a spus Meleşcanu, la sosirea la DNA, unde s-a prezentat pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări privind OUG 13/2017 de modificare a Codurilor penale.
El a precizat că a avizat OUG 13 ‘în contextul introducerii în legislaţia română a unei directive a Parlamentului European şi Consiliului Europei’.
Întrebat dacă fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache i-a prezentat pe larg care sunt semnificaţiile şi consecinţele ordonanţei, Meleşcanu a răspuns: ‘Nu. Mi-am explicat eu pe larg, că ştiu să citesc’.
Ministrul de Externe a menţionat că a citit întregul act normativ, însă de competenţa sa era doar prevederea referitoare la directiva europeană.
‘Am dat avizul pentru că (…) se traduceau în legislaţia română prevederi ale unei directive a Parlamentului European şi Consiliului Europei şi trebuia să fim în acord cu această traducere’, a adăugat Meleşcanu.
El a arătat că s-a consultat cu subalternii săi din MAE cu privire la avizul dat pe respectivul act normativ.
‘În mod normal, orice aviz pe care îl dă ministrul de Externe se face pe baza unei analize, (…) care este semnată de toate persoanele competente’, a punctat ministrul.
Despre faptul că responsabilitatea i-ar aparţine ministrului Justiţiei, chiar dacă şi el a dat avize, şeful diplomaţiei române a spus: ‘Responsabilitatea îmi aparţine mie pe problema includerii în legislaţia română a unor prevederi ale UE. Atât şi pentru asta sunt gata să dau explicaţii’.
‘Actele juridice nu se referă la anumite persoane, se referă la anumite categorii de infracţiuni’, a afirmat Meleşcanu, întrebat dacă OUG 13 ar fi fost menită să favorizeze anumite persoane.
El a adăugat că, din punctul său de vedere, procedura a fost respectată în cazul acestei ordonanţe de urgenţă.
‘Ordonanţa era pe site de 10 zile, aşa că, la un moment dat sau altul, trebuia să intre pe ordinea de zi’, a precizat Meleşcanu, întrebat despre momentul în care s-a ştiut că actul normativ va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.
El a subliniat că este necesară adaptarea legislaţiei la deciziile CCR.
‘Din punctul meu de vedere, consider că este un act necesar, întrucât CCR a declarat ca neconstituţionale unele prevederi de la infracţiunea de abuz în serviciu. Era normal să se facă un efort pentru a se adapta legislaţia la deciziile CCR’, a explicat ministrul.
Meleşcanu a susţinut că se justifica urgenţa adoptării respectivei ordonanţe: ‘În condiţiile în care avem un vid legislativ datorită faptului că în 45 de zile nu au fost puse de acord prevederile din Codul penal cu hotărârile CCR, da, se justifică’.
Întrebat dacă Guvernul şi PSD ar trebui să ţină cont de ‘vocea străzii’, Teodor Meleşcanu a spus că ordonanţa a fost abrogată.
‘E vorba de un fenomen care este relativ nou şi e o premieră, cred că nu numai pentru noi, ci în general la nivel european. Este ideea de manifestaţii care nu au caracter politic evident şi care se fac pe baza unei mobilizări pe mijloacele de socializare. Nu există organizatori, nu există autorizaţii, nu există nimic, dar oamenii îşi exprimă o anumită nemulţumire şi în ţara noastră cred că au dreptul’, a declarat ministrul de Externe.