Cartierul cu panouri solare din Bucureşti, cumpărat în proporţie de 70% prin Prima Casă

AD Astra Partners, compania care dezvoltă Cartierul Solar cu circa 1.000 de apartamente în Bucureşti a început săptămâna trecută lucrările de construcţie la încă 162 de apartamente. 
Andrada Ghira - mar, 21 feb. 2017, 22:04
Cartierul cu panouri solare din Bucureşti, cumpărat în proporţie de 70% prin Prima Casă

AD Astra Partners anunţa în vara lui 2015 o investiţie de 45 de milioane de euro într-un proiect cu 1.000 de locuinţe în Bucureşti, pe Bulevardul Metalurgiei. Compania a finalizat patru clădiri cu un total de 264 de apartamente, din care mai sunt disponibile la vânzare 28 de locuinţe, potrivit datelor remise de dezvolator la solicitarea ECONOMICA.NET.

Dezvoltatorul are în curs de finalizare alte două blocuri cu 144 de apartamente, care au ca termen de finalizare sfârşitul lunii martie. Dintre acestea, mai sunt disponibile spre vânzare 31 de apartamente. 

Majoritatea acestor locuinţe au fost cumpărate prin Prima Casă. 

” Programul Prima Casă a fost accesat de aproximativ 70% dintre cumpărătorii locuinţelor din Cartierul Solar, iar restul clienţilor au cumpărat cu cash sau folosind credite ipotecare”, a declarat  pentru ECONOMICA.NET, Adrian Rus, directorul de marketing şi vânzări al poiectului.

Săptămâna trecută, pe 15 februarie, dezvoltatorul a de demarat lucrările pentru clădirea multifuncţională şi alte două clădiri care vor veni pe piaţă cu 162 apartamente. Acestea au ca termen de finalizare sfârşitul lunii octombrie. Investiţia pentru clădirea multifuncţională şi cele două noi blocuri cu apartamente este de circa 10 milioane de euro. 

Preţurile locuinţelor pornesc de la 750 de euro pe mp. 

În plus, compania a instalat panouri solare pentru producerea energiei electrice ce va fi folosită pentru spaţiile comune. Astfel, fiecare bloc al complexului va fi dotat cu un sistem de generare a energiei electrice compus din 120 panouri solare fotovoltaice, plasate în şase şiruri a câte 20 panouri şi un invertor cu ajutorul căruia se realizează conversia din curent continuu în curent alternativ.

Producţia totală de energie a celor 1.800 de panouri care vor fi instalate în întregul proiect este estimată la peste 600 MWh/an. Pe lângă energia electrică produsă şi utilizată pentru asigurarea consumurilor pe părţile comune (iluminat interiror/exterior, lift, pompe, etc), sistemul fotovoltaic va genera şi venituri din obţinerea de certificate verzi.

Te-ar mai putea interesa și
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii reduse şi costuri ridicate de producţie, până la concurenţa acerbă a......
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ocoli sancţiunile Occidentului
Rusia foloseşte din ce în ce mai mult bitcoin şi alte criptomonede în schimburile comerciale cu alte ţări, pentru a ...
Companiile ruseşti au început să folosească bitcoin şi alte monede digitale în plăţile lor internaţionale, după ...
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Rusia, situație de urgență în Krasnodar, din cauza petrolului care încă se scurge pe coasta Mării Negre
Autoritățile din regiunea Krasnodar, din sudul Rusiei, au declarat miercuri o situație de urgență la nivelul întregii ...