România trebuie să renunţe la cota unică de impozitare a veniturilor – Academia Română

„România are un nivel ridicat al inegalității rezultat deopotrivă dintr-o structură nefavorabilă a ocupării și politica salarială. Reducerea indicelui de inegalitate, spre valori apropiate mediei europene, prin corectarea acestor situații este necesară”, se arată într-un raport al Academiei Române, denumit „Strategia de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani”.

Academicienii propun mai multe măsuri pentru reducerea inegalităţilor, iar una dintre acestea este renunţarea la cota unică de impozitare şi introducerea unui impozit pe venit suplimentar, mai mare pentru veniturile ridicate.

„Cotă diferențiată de impozit pe veniturile mari, cu un al doilea nivel, superior cotei standard de 16%, aplicat veniturilor mari (ex: superioare limitei inferioare a ultimei decile de venit sau de peste 3 ori salariul mediu brut)”, aceasta ar fi una dintre soluţiile acedemicienilor.

Aşadar, românii ar trebui să aibă două taxe pe venit: cea actuală sau una mai mică pentru venituri brute mai mici de circa 9.700 de lei, daca modificare s-ar face acum (salariul mediu brut în decembrie a fost de 3.257 de lei) şi una mai mare peste această valoare.

România are o cotă unică de impozitare a veniturilor de 16% din 2005. Anterior, existau cinci trepte de impozitare a veniturilor salariale. Cotele erau cuprinse între 18% şi 40%, stabilite progresiv în funcţie de nivelul veniturilor. Sistemul era unul hibrid, care presupunea atât o sumă fixă, cât şi una procentuală.

La acel moment, cel mai mare nivel, de 40%, era aplicat pentru venituri mai mare de 1.300 de lei, în condiţiile în care salariul mediu brut era, în 2004, de 768 de lei.

Sistemul de impozitare progresivă a veniturilor este mai intâlnit în Europa decât cel în cotă unică, sistem care este aplicat acum în ţările mau puţin dezvoltate de pe continent.

Iată ţările europene care au acum cotă unică de impozitare şi nivelul ei:

România 16%
Bulgaria 10%
Belarus 12%
Bosnia 10%
Estonia 20%
Ungaria 15%
Letonia 23%
Lituania 15%
Macedonia 10%
Rusia 13%
Serbia 12%

România, ţara cu cele mai mari disparităţi între venituri din UE

Academia Română observă că diferenţele de venituri în România se tot accentuază. „Repartiția populației față de diferite niveluri ale medianei veniturilor (Nivelul veniturilor la care populația se împarte în două: jumătate are venituri sub acest nivel, jumătate peste – n.red.) reconfirmă polarizarea mai accentuată a veniturilor românești. Venituri sub 40% din valoarea mediană au 14,5% dintre români (maxima europeană, în creștere în ultimii 4 ani), iar peste 160% din valoarea mediană au 20,2% dintre români (în descreștere în ultimii 4 ani) față de doar 6,3%, respectiv 17,3% în populația spațiului UE28”, se arată în raport, care foloseşte datele anului 2015.

„Responsabile pentru mare parte a inegalității veniturilor totale sunt câștigurile obținute în urma procesului productiv, iar în cadrul lor, prin extindere și cuantum, câștigurile salariale. Un impact considerabil au și pensiile, care chiar și într-un model unitar de calcul (și cu atât mai mult deschise presiunilor de calcul diferențiat sau formării lor în sistem privat, fie și cu minimă profitabilitate) preiau, la scară restrânsă, inegalitățile veniturilor din muncă”, se arată în raport.

„Inegalitatea mai accentuată a câștigurilor în România este confirmată și prin distanța mai mare a medianei față de media acestora (79,3% în România față de 88,4% statele UE28; 2015), dar și prin disparitățile câștigurilor între ramuri. Reperul este industria națională. Între subramurile acesteia, în industria prelucrătoare, larg expusă legităților concurențiale (asemeni construcțiilor și serviciilor), câștigurile sunt mici, în timp ce în industria furnizării energiei electrice, de prim interes pentru orice economie națională, și implicit cu mai mare prezență a statului, directă sau indirectă, câștigurile sunt maximele naționale. Câștigurile în serviciile publice, menite să formeze și să preserve capitalul profesional sunt în general sub nivelul industriei; administrația publică/apărarea/ contribuțiile sociale obligatorii tind să fie excepția acestei reguli, doar în Suedia câștigurile acestei ramuri coborând sub nivelul celor din industrie. Cu un
nivel de inegalitate ridicat, România înregistrează cele mai mari disparități între ramuri, expunând în mai mare măsură forța de muncă din ramurile concurențiale (excepție activitățile financiare/ asigurări/ imobiliare) și pe cei din serviciile publice non-administrative”, se mai arată în raport.