Şeful OMV: Modelul de finanţare al proiectului Nord Stream 2 va fi gata până la sfârşitul acestui an

Companiile care participă la construirea gazoductului Nord Stream 2 vor decide modelul de finanţare înainte de sfârşitul anului, a afirmat vineri directorul general al grupului energetic austriac OMV, Rainer Seele, pentru Itar-TASS.
Economica.net - vin, 24 feb. 2017, 11:25
Şeful OMV: Modelul de finanţare al proiectului Nord Stream 2 va fi gata până la sfârşitul acestui an

‘Trebuie să o facem anul acesta iar anul viitor ar trebui să înceapă construcţia. Suntem în faza în care încheiem acorduri cu partenerii europeni, astfel încât să ne gândim la ce măsuri vom adopta, pentru a nu ne confrunta cu o situaţie în care va trebui să ne revocăm din nou angajamentele’, a declarat şeful OMV, companie prezentă şi în România.

‘Fiecare participant are un model preferat. Trebuie să cădem de acord asupra unui model comun, care să fie sprijinit de cinci potenţiali parteneri europeni şi Gazprom – dar încă nu avem unul’, a explicat Steele.

Luna trecută, directorul general al grupului rus Gazprom, Alexey Miller, s-a întâlnit cu Rainer Seele, pentru a discuta, printre altele, despre proiectul gazoductului Nord Stream 2.

‘O atenţie specială a fost acordată proiectului Nord Stream 2. Cele două părţi au subliniat că acest gazoduct va asigura livrări de încredere de gaze naturale ruseşti către piaţa europeană şi va fi un element important pentru securitatea energetică a UE. Părţile au discutat de asemenea despre chestiunile operaţionale legate de schimbul de active dintre Gazprom şi OMV’, se arată în comunicatul de presă.

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei via o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Mai multe ţări europene, în special Germania, şi-au manifestat sprijinul pentru proiectul North Stream 2 în timp ce altele, precum Polonia, se opun intenţiei Gazprom de a creşte livrările de gaze prin conducta Nord Stream.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...