În 2016, Lidl România a donat 1.220.000 de lei cu ajutorul clienţilor. O nouă campanie pentru Fundaţia Noi Orizonturi

Campaniile de donaţii de la casele de marcat din magazinele Lidl din anul 2016 au dus la strângerea unui total de 810.000 de lei, suma pe care compania a suplimentat-o cu 410.000 de lei. Din dorința de a continua sprijinul acordat organizațiilor care dezvoltă proiecte în scopuri umanitare, Lidl a anunţat o nouă campanie, în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi. Iniţiativa este activă până la sfârşitul lunii martie 2017 şi susţine programul educaţional IMPACT.
Economica.net - lun, 27 feb. 2017, 11:21
În 2016, Lidl România a donat 1.220.000 de lei cu ajutorul clienţilor. O nouă campanie pentru Fundaţia Noi Orizonturi

În perioada ianuarie-decembrie 2016, clienții și anagajații Lidl au putut dona în magazinele din toată țara pentru a susține cauzele asociațiilor precum Ajungem MARI, MagiCAMP sau fundației World Vision România. Astfel, începând cu luna ianuarie și până în luna mai, în magazinele Lidl s-a desfășurat campania de donații pentru a ajuta la dezvoltarea programului „Ajungem MARI”, care oferă grupurilor de persoane vulnerabile accesul la domenii cheie ale societății, precum educația și drepturile omului.

Lidl a continuat seria campaniilor de donații la casele de marcat, susținând în decursul verii lui 2016 asociația MagiCAMP, care le oferă copiilor cu afecțiuni oncologice șansa de a se bucura de copilărie după o grea luptă cu boala.

Spre finalul anului, clienţii și angajații companiei au putut dona în magazinele Lidl pentru a sprijini programul „Pâine şi Mâine„, dezvoltat de fundaţia „World Vision România„, prin care copiii din mediile defavorizate beneficiază de două ore de after-school, sprijin în realizarea temelor şi a dezvoltării cognitive, cât şi de o masă caldă. 

Lidl continuă seria campaniilor de donații la casele de marcat în 2017

Prima campanie de donație la casele de marcat Lidl este dedicată Fundației Noi Orizonturi și programului IMPACT. Dedicat deopotrivă tinerilor și adulților, proiectul are ca principal obiectiv identificarea și soluționarea creativă a problemelor reale din societate, prin acțiuni de serviciu în folosul comunității.

„Dorim să dezvoltăm și în 2017 campanii ale căror cauze oferă o soluție nevoilor acute ale societății. Ne bucurăm că anul trecut cei 1.220.000 de lei pe care i-am donat cu ajutorul clienților au fost un sprijin pentru misiunea celor trei organizații și le mulțumim tuturor pentru implicare. Pe această cale, îi invităm să pornim împreună în inițiativa de a susține programul IMPACT”, a spus Maria Pârvuleasa, PR Manager Lidl România.

IMPACT este programul de suflet al Fundației Noi Orizonturi. În cluburile de voluntariat IMPACT, tinerii descoperă că au o putere imensă de a se schimba pe ei și lucrurile din jurul lor. Susținerea lor înseamnă că avem grijă ca generația tânără să înțeleagă că este în responsabilitatea ei să aibă grijă de comunitatea în care trăiește, dar și că are puterea de a pune umărul la dezvoltarea ei, să nu aștepte de la altcineva să vină să îi rezolve problemele. 12 lei pe lună este costul menținerii unui tânăr într-un club de voluntariat în care lucrează alături de colegii săi pentru a face fapte bune. Parteneriatul cu Lidl este un lucru extraordinar, pentru că oferă oportunitatea oricărei persoane care crede în puterea educației prin experiență să doneze ușor pentru a susține pregătirea pentru viață a mii de tineri din România”, spune Anca Gaidoș, director operațional Fundația Noi Orizonturi.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de țări europene și având peste 140 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi, fondată în anul 2000 în Valea Jiului, este să inspire tinerii să conducă și să producă schimbări sociale. La nivel național, Noi Orizonturi a dezvoltat două programe educaționale: IMPACT – educaţie prin proiecte de serviciu în folosul comunităţii şi VIAŢA – educaţie prin aventură. Cu ajutorul acestora, copii şi tineri între 11 şi 19 ani devin mai implicaţi, mai responsabili şi mai încrezători în forţele proprii. Ei dobândesc valori, atitudini şi abilităţi care pot să-i ajute cu adevărat în viață. 

În paralel, Noi Orizonturi a lansat un program academic internațional, Semester Abroad, care aduce în fiecare toamnă în Valea Jiului studenți de la Northwestern College (Orange City, Iowa) și Gordon College (Wenham, Massachusetts), dar și un proiect dedicat înființării primei rețele de școli comunitare din România – Școli conectate la comunitate. 

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...