Premierul Grindeanu propune o echipă interministerială pentru noile proiecte energetice din Marea Neagră

Premierul Sorin Grindeanu a propus formarea unei echipe interministeriale care să asigure suportul tehnic necesar pentru sprijinirea noilor proiecte energetice cu potenţial de dezvoltare în partea românească a Mării Negre, în cadrul unei întrevederi avute luni cu o delegaţie a consorţiului format din ExxonMobil şi OMV Petrom.
Economica.net - lun, 27 feb. 2017, 13:11
Premierul Grindeanu propune o echipă interministerială pentru noile proiecte energetice din Marea Neagră

‘Investitorii au în echipa guvernamentală un partener serios, care îşi înţelege responsabilităţile: asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii legislative şi a unei fiscalităţi echitabile, atât pentru mediul economic, cât şi pentru bugetul de stat’, a afirmat Grindeanu, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului.

Prim-ministrul a exprimat deschiderea şi susţinerea Guvernului pentru valorificarea resurselor energetice în condiţii sustenabile şi competitive, având în vedere angajamentele privind garantarea siguranţei energetice.

În cadrul întrevederii care a avut loc la Palatul Victoria, reprezentanţii celor două companii – vicepreşedintele ExxonMobil Development Company, David Cochrane, şi CEO al OMV Petrom, Mariana Gheorghe – au prezentat proiectul de explorare a resurselor de gaze naturale la mare adâncime, în perspectiva deciziei finale de investiţie.

La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Tudose, a arătat că proiecte de amploarea celui prezentat de ExxonMobil şi OMV Petrom pot contribui la transformarea României într-un hub industrial regional pentru proiecte off shore.

Reprezentanţii Guvernului şi ai celor două companii au mai discutat despre oportunităţile din domeniul energetic, pe termen scurt, mediu şi lung, în contextul provocărilor la nivel global, se arată în comunicat.

La întrevedere au mai participat secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice Ionuţ Mişa, consilierul de stat Marius Nica şi preşedintele Consiliului de Administraţiei al Transgaz, Ion Sterian.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...