Ministrul Justiţiei, despre proiectul privind graţierea: Astăzi merg la Parlament să îl văd, nu pot să mă pronunţ despre acesta în abstract

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că nu a văzut forma proiectului de lege privind graţierea, dar marţi va merge în Parlament şi, după ce va vedea ce prevede, va putea să spună mai multe despre acesta, precizând că nu vrea să se exprime în abstract, ci în concret, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 28 feb. 2017, 08:16
Ministrul Justiţiei, despre proiectul privind graţierea: Astăzi merg la Parlament să îl văd, nu pot să mă pronunţ despre acesta în abstract

Întrebat, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde participă pentru prima dată de la preluarea mandatului la şedinţa Plenului, dacă proiectul de lege privind graţierea ar putea duce la eliberarea unor infactori periculoşi şi, în acest context, dacă îl consideră bun sau rău, ministrul Justiţiei a spus: „Eu ieri să spuneam şi astăzi vă repet că nu am văzut forma proiectului de graţiere din Parlament”.

Tudorel Toader a precizat că, după şedinţa Plenului CSM, va merge în Parlament, la Comisia juridică a Senatului, ca să vadă proiectul, scrie News.ro.

„Spuneam şi ieri că nu mă exprim în abstract, ci mă exprim în concret. După ce îl văd, vă voi răspunde”, a mai spus Toader.

Întrebat dacă, în urma scandalurilor din ultima perioadă şi a deciziei de luni a Curţii Constituţionale, ia în calcul o eventuală propunere de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei a răspuns: „Vă asigur de faptul că veţi primii informaţi despre o astfel de posibilitate”.

Membrii Plenului CSM iau în discuţie, marţi, punctul de vedere al Direcţiei legislaţie referitor la proiectul de lege privind graţierea colectivă. Direcţia legislaţie din CSM critică proiectul de lege privind graţierea colectivă a unor pedepse şi arată că acesta este insuficient explicat, iar o graţiere colectivă este de natură să „creeze un sentiment de insecuritate socială”.

În şedinţa din 31 ianuarie, în care a adoptat şi OUG 13 privind modificarea codurilor penale, abrogate cinci zile mai târziu, Guvernul a adoptat şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, care a fost depus la Parlament, fiind în prezent în dezbatere la Comisia juridică a Senatului.

În forma adoptată de Guvern, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată. De asemenea, se înjumătăţesc pedepsele cu închisoarea aplicate femeilor însărcinate şi celor care sunt unic întreţinător de familie, având în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani dacă nu li s-au interzis drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească. Ambele situaţii trebuie să existe la data intrării în vigoare a legii.

În toate aceste cazuri, graţierea este condiţionată de achitarea în termen de un an de la condamnarea definitivă sau de la punere în libertate a eventualelor despăgurbiri. În cazul neachitării, graţierea este revocată.

Nu beneficiază de prevederile acestei legi persoanele care au săvârşit infracţiuni contra vieţii, vătămări corporale, rele tratamente aplicate minorului, agresiuni asupra fătului, lipsirea de libertate, şantaj, trafic de persoane vulnerabile, omor calificat, violarea domiciliului, bancruta frauduloasă, furtul calificat, înşelăciune, fals în orice formă, părăsirea locului accidentului, represiunea nedreaptă, abuzul în serviciu, conflictul de interese, falsificarea de monedă, falsul intelectual, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, traficul de produse toxice, infracţiunile contra securităţii naţionale, cele privind combaterea terorismului, infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi război.

Nu sunt graţiate nici persoanele pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare. Cei care în decurs de 3 ani săvârşesc o nouă infracţiune execută şi restul de pedepsă.

Prevederile legii referitoare la graţiere nu se aplică recidiviştilor.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...