Potrivit generalului american Stephen Townsend, aflat la comanda forţelor militare ale coaliţiei, avioane ale regimului sirian şi ruse au bombardat marţi sate controlate de grupuri arabe aliate ale coaliţiei, aproape de Al-Bab.
‘Cred că ruşii se gândeau că (satele) erau ocupate de Stat Islamic (SI)’, în timp ce acestea se găseau în realitate în mâinile coaliţiei arabe siriene, o componentă a Forţelor Democratice Siriene (FDS), aliate ale SUA şi coaliţiei internaţionale, a explicat generalul Townsend.
Militarii americani i-au atenţionat pe cei ruşi printr-o linie specială de comunicaţii, iar atunci aceştia au ‘oprit bombardamentul lor’, a adăugat generalul.
Rusia a dezminţit în schimb că ar fi efectuat lovituri, confirmând în acelaşi timp existenţa unui schimb de informaţii pe linia respectivă.
În timpul acestui schimb, ‘reprezentantul US Air Force şi-a exprimat îngrijorarea că avioane siriene şi ruse lovesc neintenţionat grupuri controlate de americani, vrând să vizeze SI’, a precizat ministerul rus al Apărării.
‘Această informaţie a fost luată în considerare de comandamentul rus. Nu a existat nicio lovitură efectuată de aviaţia siriană sau rusă asupra locurilor indicate de americani’, a continuat ministerul.
Incidentul ilustrează cât de complexă a devenit situaţia pe teren aproape de Al-Bab, un oraş situat nu departe de frontiera turcă, notează AFP.
‘Sunt trei armate şi o forţă inamică ( gruparea Stat Islamic-n.r.), reunite în aceeaşi zonă’, a subliniat miercuri generalul Townsend, referindu-se la forţele regimului, forţele turce şi la alianţa arabo-kurdă FDS.
Aceste armate ar trebui ‘să rămână concentrate’ asupra SI ‘şi nu să se lupte deliberat sau accidental’, a apreciat acesta.
Conform generalului american, bombardamentul rus a rănit sau ucis luptători ai coaliţiei arabe siriene, dar nu a dat un bilanţ.
Consilieri militari americani se aflau la patru sau cinci kilometri de locul bombardamentelor, a precizat el.
Ei au fost cei care au dat alarma şi au permis prevenirea ruşilor pentru a opri atacul, a mai spus Townsend.
Al-Bab era un bastion important al grupării SI în nordul Siriei. Dar forţele turce şi grupările rebele siriene aliate au reuşit să recucerească oraşul săptămâna trecută, după săptămâni de luptă înverşunată.