Divizia de finanţare a Ford vrea să obţină o licenţă bancară în Germania după Brexit

Ford Credit Europe (FCE), divizia de finanţare europeană a producătorului auto american Ford, a anunţat marţi că analizează posibilitatea solicitării unei licenţe bancare în Germania, care să se adauge celei britanice pe care o deţine în prezent, pentru a putea să îi deservească pe clienţii europeni şi după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, informează Reuters.
Economica.net - mar, 07 mart. 2017, 15:08
Divizia de finanţare a Ford vrea să obţină o licenţă bancară în Germania după Brexit

În prezent, companiile financiare cu sediul în Marea Britanie se bazează pe prevederile de tip paşaport pentru a deservi întreaga Uniune Europeană dintr-o singură bază, ceea ce permite reducerea costurilor şi birocraţiei.

‘Având în vedere că viitorul sistemului de tip paşaport după Brexit este incert, FCE a demarat o analiză amănunţită în vederea posibilităţii solicitării unei licenţe bancare în Germania’, a declarat un purtător de cuvânt de la FCE. Acesta a subliniat că subiectul mutării sediului companiei în Germania nu este pe agenda discuţiilor, dar a refuzat să facă comentarii cu privire la posibile relocări de locuri de muncă după ce Marea Britanie va ieşi din UE.

La fel ca şi alţi mari producători auto, Ford deţine o divizie care oferă clienţilor servicii de finanţare pentru achiziţia de vehicule precum şi produse de asigurări. La finele lunii septembrie 2016, FCE avea un bilanţ de peste 14 miliarde de lire sterline, iar compania a estimat că ar putea ajunge la 15 miliarde de lire sterline la finele anului.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...