Shhaideh: Până la sfârşitul anului vrem ca România să reuşească să atragă de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, joi, la Galaţi, că una dintre priorităţile majore asumate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene este creşterea absorbţiei fondurilor europene, astfel încât până la sfârşitul anului, România să reuşească să atragă de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro.
Economica.net - joi, 09 mart. 2017, 19:28
Shhaideh: Până la sfârşitul anului vrem ca România să reuşească să atragă de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro

„O prioritate majoră pe care am prezentat-o autorităţilor locale este creşterea absorbţiei fondurilor europene. Am prezentat calendarul şi măsurile pe care ministerul nostru şi le asumă astfel încât, la 31 decembrie 2017, România să reuşească să ramburseze de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Sevil Shhaideh.

Vicepremierul a participat, joi, la Galaţi, la o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul Galaţi şi ai altor instituţii publice interesate de accesarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală şi în cadrul programelor de finanţare ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...