Zeci de mii de locuitori din Râmnicu Vâlcea, fără apă caldă şi căldură din cauza unei avarii

Peste 60.000 de locuitori din municipiul Râmnicu Vâlcea au rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unei avarii produse, marţi, la conducta magistrală de termoficare a oraşului, pe un tronson situat în apropierea combinatului Oltchim.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 15:04

Peste 28.000 de apartamente din municipiu sunt afectate de sistarea căldurii şi a apei calde. Angajaţii CET Govora lucrează pentru remedierea defecţiunii, estimându-se că după ora 17.00 va reîncepe realimentarea pe conducta magistrală, potrivit primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, citat de Mediafax.

Este o avarie la circuitul principal, respectiv la conducta magistrală de termoficare. Eu spun că nu sunt probleme deosebite în condiţiile în care caloriferele în cele peste 28.000 de apartamente, unde locuiesc aproximativ 60.000 de oameni, sunt calde încă, iar până vom reuşi să remediem defecţiunea nu vor fi probleme ca oamenii să îngheţe în case. Estimez că în jurul orei 17.00 se va finaliza remedierea defecţiunii, se va începe repomparea, iar începând cu ora 18.00 va fi reluată furnizarea apei calde şi a căldurii în locuinţele respective„, a declarat primarul Romeo Rădulescu.

Potrivit acestuia, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea nu este afectat, unitatea având o conductă separată de alimentare cu apă caldă şi căldură de la CET Govora, la care nu sunt probleme.

La rândul lor, reprezentanţii societăţii de termoficare din Râmnicu Vâlcea susţin că populaţia nu va îngheţa în case pentru că întreruperea furnizării de agent termic va fi pe o perioadă mai mică de 8-10 ore.

Doar dacă întreruperea ar depăşi 8 sau 10 ore ar fi probleme ca oamenii să îngheţe în case. Nu se va întâmpla aşa, se lucrează la ora aceasta, iar instalaţia a fost golită pe tronsonul afectat. Nu sunt probleme, ţevile şi calorifere sunt calde, iar în această perioadă de întrerupere oamenii nu vor îngheţa„, a declarat Ion Cocleţ, directorul executiv termoficare urbană din cadrul CET Govora.

Te-ar mai putea interesa și
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, după ce un avion a aterizat forțat pe un aeroport ....
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...