Accidentul din Ungaria: Şoferul tir-ului era bolnav

Bărbatul din Arad care conducea tir-ul implicat în accidentul din Ungaria soldat cu moartea a 14 români, fusese la Urgenţă cu 36 de ore înainte de accident, dar a refuzat internarea, deşi suferea de enterocolită, medicii spunând că această boală care, ca şi tratamentul, poate provoca somnolenţă.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 11:20

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Teodora Olariu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că şoferul tir-ului, Ovidiu Munteanu, s-a prezentat, sâmbătă, la ora 15.30, la Serviciul de Urgenţe, acuzând stare generală alterată, febră şi dureri abdominale.

„Pacientul a fost investigat şi diagnosticat cu enterocolită acută virală, cu reacţie urticariformă generalizată. Prezenta apatie, adinamie, scaune diareice, sindrom subfebril şi a fost trimis la Secţia de Boli Contagioase, unde i s-a propus internarea. Pacientul a refuzat internarea şi a semnat în registrul de consultaţii. În consecinţă, i s-a prescris o reţetă cu o medicaţie adecvată”, a declarat dr. Olariu.

Potrivit sursei citate, arădeanului i s-a recomandat să ia câteva zile de repaus şi să meargă la medicul de familie pentru supraveghere medicală.

În afară de tratamentul cu antibiotice, bărbatului i s-a prescris şi un ativomitiv care poate da stări de somnolenţă, însă medicii afirmă că şi boala de care suferea îi putea afecta reacţiile la volan.

„Boala în sine poate să dea o stare de somnolenţă, din cauza deshidratării prin scaunele diareice şi din cauza sindromului subfebril. Avea nevoie de trei-cinci zile de tratament şi repaus”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean Arad.

La rândul lor, poliţiştii arădeni au fost la Spitalul Judeţean Arad pentru a fotografia fişa medicală a bărbatului, informaţiile urmând să fie transmise anchetatorilor ungari.

Duminică noapte, paisprezece persoane, între care trei copii, au murit, după ce un microbuz românesc a fost lovit frontal de autotrenul condus de Ovidiu Munteanu, pe autostrada M43, în apropiere de Szeged.

Autotrenul, care transporta lemn din Arad către Germania, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt bara care desparte cele două sensuri de mers, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care venea din sens opus, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Csongrad. Microbuzul, cu o capacitate de 15 persoane, efectua o cursă din Valencia (Spania) spre Bucureşti.

În urma accidentului şi-au pierdut viaţa trei copii, patru femei şi şapte bărbaţi, toate victimele fiind din microbuz. Majoritatea victimelor erau din judeţul Giurgiu.

De asemenea, la Spitalul din Szeged au fost transportaţi şoferul autocamionului, care este grav rănit, dar în stare stabilă, şi un bărbat din microbuz, care este în stare critică.

Microbuzul implicat în accident era condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani din Piteşti. Acesta este, de altfel, şi proprietarul maşinii.

Poliţia din Csongrad a comunicat că şoferul tir-ului, în vârstă de 31 de ani, a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne în spital, iar poliţia a început cercetarea penală a acestuia.

TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, clienții adăugând la comandă 2-3 articole suplimentare în plus.......
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...