A început depunerea de oferte pentru construirea noului terminal de pasageri de la Aeroportul Oradea

Constructorii care vor să câştige contractul de peste 22 de milioane de lei pentru realizarea noului terminal de pasageri al Aeroportului Oradea se pot înscrie pe SEAP, timp de o lună, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Bihor.
Economica.net - joi, 16 mart. 2017, 08:11
A început depunerea de oferte pentru construirea noului terminal de pasageri de la Aeroportul Oradea

Printr-un comunicat, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că ‘începând cu data de 14 martie 2017, ora 16,25, anunţul de participare simplificat nr. 401303 pentru atribuirea contractului de Servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări în vederea realizării obiectivului ‘Construire, extindere şi modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea’ a fost publicat pe SEAP’.

Valoarea estimată totală a achiziţiei se ridică la suma de 22.251.020 de lei, iar termenul de execuţie este de 12 luni de la înştiinţarea privind data de începere a lucrărilor.

Termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate este 14 aprilie 2017, ora 15,00.

Potrivit informării, raportul calitate/preţ va fi criteriul esenţial în cadrul atribuirii, dar există şi o serie de condiţii suplimentare de îndeplinit din partea constructorilor privind capacitatea tehnică şi/sau profesională a acestora.

Ofertanţii vor depune şi declaraţie privind lista principalelor servicii prestate în ultimii trei ani, cuprinzând valori, perioade de prestare şi beneficiari. Totodată, participanţii la licitaţia electronică vor face dovada prestării, în ultimii trei ani de servicii similare în valoare cumulată minimă de 733.660 lei la nivelul unui contract sau mai multor contracte.

Se mai cere declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimii cinci ani, cuprinzând valori, perioade de execuţie şi beneficiari.

‘Ofertantul va face dovada executării în ultimii 5 ani (calculaţi raportat la data limită de depunere a ofertelor) de lucrări similare în valoare cumulată minimă de 14.042.310 lei fără TVA la nivelul unui contract sau mai multor contracte’, se precizează în informare.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...