Cosmetice româneşti: producătorul Cosmetic Plant, premiat în Germania

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a câştigat cu serul lift instant LiftUp din gama premiul "Best Drugstore Skincare Product" în cadrul competiției German Beauty Award 2016. 
Economica.net - mar, 21 mart. 2017, 08:58
Cosmetice româneşti: producătorul Cosmetic Plant, premiat în Germania

Cosmetic Plant, afacere de familie înființată în 1991, la Cluj-Napoca, şi unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a câştigat, la începutul acestui an, cu Serul lift instant LiftUp din gama companiei, premiul Best Drugstore Skincare Product în cadrul competiției German Beauty Award 2016. 

La categoria Drugstore Skincare Products, câștigătorii au fost desemnaţi de către un juriu format din oameni din industria de beauty, proprietari de SPA-uri, Make-Up Artiști, producători de cosmetice, specialiști de beauty și beauty editori, care au analizat şi testat atent toate produsele înscrise în competiţie. În competiţie au intrat, alături de Cosmetic Plant,dar la alte categorii,  branduri renumite la nivel internațional precum Elisabeth Arden, M. Asam, nude by nature, Lavera sau Retrovue.

La categoria  Best Drugstore Skincare Product , finaliştii au fost Calming Relief de la Physiogel  şi Skin Balance de la Prontomed.

„Premiul ‘Best Drugstore Skincare Product’, câștigat pentru Serul lift instant LiftUp la German Beauty Award, ne confirmă, încă o dată, faptul că avem produse cosmetice inovatoare, care se ridică la standardele de calitate mondială, dar care au totuși prețuri competitive și sunt accesibile tuturor. Cunoscând rigurozitatea nemţească, câştigarea acestui premiu este un motiv în plus de satisfacție pentru noi „, a declarat Susana Laszlo, Director General Cosmetic Plant.

Competiția German Beauty Award a avut, în anul 2016, 13 categorii printre care se numără: Make-up, Nails, Drugstore Skincare Products sau Parfume.

“Având în vedere că produsele înscrise în competiție au fost testate de oameni din industria cosmetică, considerăm că motivele principale pentru câștigarea premiului au fost atât efectul serului lift instant LiftUp, cât și ingredientul său de bază,  LIFTONIN®-XPRESS fiind unul inovativ extras dintr-o algă marină originară din Marea Roșie”, a mai spus  Susana Laszlo. 

Algele marine sunt folosite tot mai frecvent în industria frumuseții, fiind bogate în minerale și vitamine. Printre efectele benefice asupra sănătății și pielii cele mai cunoscute sunt cele anti-aging, hidratante sau de combatere a celulitei.
Mai mult, în cadrul competiției germane, ambalajul produsului a jucat un rol foarte important, serul lift instant LiftUp având avantajul unei cutii elegante, cu două ferestre, care scoate în evidență sticluța cu pipetă.

German Beauty Award este o compeție aflată anul trecut la cea de-a doua ediție, având participanți însemnați din industria cosmetică și well-being.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 110 produse împărțite în 16 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).

Producătorul de cosmetice din Cluj estimează pentru 2017 afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, care să îl ajute să înlocuiască o parte din acţiunile vândute de......
Electromontaj anunță debutul lucrărilor de modernizare a hidrocentralei Vidraru
Electromontaj anunță debutul lucrărilor de modernizare a hidrocentralei Vidraru
Lucrărie de modernizare a hidrocentralei Vidraru, una dintre cele mai importante din țară, au început, anunță Electromontaj, ...
Călin Georgescu: În viitor, capacitatea de a achiziţiona hrana va depinde de identitatea digitală şi de punctajul creditului social
Călin Georgescu: În viitor, capacitatea de a achiziţiona hrana va depinde de identitatea digitală şi de punctajul creditului ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Noile taxe vamale promise de Trump produc schimbări strategice pentru companiile asiatice
Președintele ales Donald Trump a promis noi taxe vamale asupra celor trei mari parteneri comerciali ai Statelor Unite - ...