Bulgarii au început să voteze duminică, în alegeri legislative cu rezultat incert

Bulgarii au început să voteze duminică în cadrul alegerilor parlamentare, cu un rezultat incert privind reînnoirea încrederii în fostul premier Boiko Borisov (centru dreapta) sau întoarcerea paginii printr-un vot acordat socialiştilor, care îşi asumă deschis simpatii proruse, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 26 mart. 2017, 06:37
Bulgarii au început să voteze duminică, în alegeri legislative cu rezultat incert

Scrutinul a început la orele locale 07:00 (04:00 GMT) şi se va încheia la 20:00 (17:00 GMT). Primele sondaje realizate la ieşirea de la urne vor fi date publicităţii imediat după încheierea procesului de vot.

De mai multe săptămâni, cele două tabere sunt date pe poziţii egale în sondajele de opinie, cu circa 30% din intenţiile de vot, ceea ce nu s-a mai întâmplat în alegerile din Bulgaria şi care lasă să se întrevadă negocieri dure pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Partidele naţionaliste, a căror retorică şovină s-a propagat în toate taberele, inclusiv cea de stânga, ar putea fi arbitri.

În acest al treilea legislativ în numai patru ani, mizele internaţionale au dominat campania, chiar dacă fenomenul corupţiei endemice şi nivelul extrem de scăzut de trai îi preocupă pe alegătorii acestei cele mai sărace ţări din UE.

‘Dacă PSB (socialiştii) câştigă, Bulgaria riscă să desfăşoare o politică făţiş prorusă. Dacă Gerb (al lui Borisov) revine la putere, el va păstra echilibrul între Occident şi Rusia, care are importante interese în Balcani’, rezumă Ognian Mincev, directorul Institutului pentru Studii Internaţionale de la Sofia.

Socialiştii, moştenitorii comuniştilor de dinaintea prăbuşirii Cortinei de Fier, speră să profite de elanul care l-a adus la preşedinţia Bulgariei, în noiembrie 2016, pe candidatul lor Rumen Radev, fost comandant în cadrul forţelor aeriene.

La fel ca şeful statului, preşedinta PSB, Kornelia Ninova, este favorabilă ridicării sancţiunilor impuse de UE Rusiei şi unei cooperări întărite cu Moscova.

Pledând în acelaşi timp pentru relaţii ‘pragmatice’ cu Moscova, în special în proiecte energetice comune, conservatorul Boiko Borisov, pilon al scenei politice bulgare, pledează pentru o aliniere fidelă la poziţiile UE şi NATO. Personalitate carismatică, fost bodyguard devenit şef al poliţiei şi apoi primar al Sofiei, Borisov este singurul lider bulgar de după prăbuşirea comunismului care a cucerit două mandate de premier, încheiate ambele cu demisii. Ultima, care datează din noiembrie, vine ca urmare a eşuării candidatei sale în alegerile prezidenţiale.

Indiferenţa alegătorilor acestei ţări cu 7,4 milioane de locuitori faţă de liderul conservatorilor, ar putea constitui un avantaj pentru socialişti, la fel ca o rată scăzută de participare, estimează analiştii, potrivit cărora electoratul PSB se mobilizează mai mult.

Un minim de 4% din voturi este necesar pentru a intra în parlament, în urma acestui scrutin proporţional într-un singur tur, care se caracterizează printr-o mare fragmentare a ofertei politice.

Printre toate formaţiunile în cursă pentru cele 240 de locuri de deputat, o coaliţie a partidelor naţionaliste s-ar putea clasa pe locul trei şi fixa condiţii de învingător. Iar Gerb şi PSB se declară gata să se alieze cu ei.

Aceste alegeri vor fi un test şi pentru cele două partide importante ale minorităţii musulmane din Bulgaria, de circa 700.000 de persoane, majoritatea turcofoni: formaţiunea tradiţională MDL, a treia în actualul parlament, se declară împotriva politicii preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în timp ce noul partid Dost este susţinut de Ankara, însă nu este de aşteptat să intre în parlament

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...