Autostrada Sibiu-Piteşti: Licitaţia pentru construirea loturilor de la capete ar putea fi lansată în mai-iunie

Licitaţia pentru capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi lansată în lunile mai-iunie, a declarat miercuri Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei de Drumuri, în cadrul unui eveniment organizat de către revista Capital.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 12:24
Autostrada Sibiu-Piteşti: Licitaţia pentru construirea loturilor de la capete ar putea fi lansată în mai-iunie

Şeful de la Drumuri a menţionat că, în acest moment, CNAIR are documentaţiile tehnice pentru secţiunile 1 şi 5. „Pentru aceste două secţiuni vrem să începem procedurile de achiziţie pe partea de proiectare şi execuţie. Bineînţeles, obstacolul principal, după discuţiile cu conducerea de la Mediu, eu consider că poate fi depăşit, atât timp cât există conlucrare iar lucrurile vor fi clare. Vom merge în paralel cu procedura la Mediu şi vom demara şi procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie. Undeva prin mai – iunie vom avea această documentaţie ridicată în SEAP”, a spus directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Capetele viitoarei autostrăzi sunt secţiunea 1, Sibiu – Boiţa (14 kilometri) şi secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti (30 kilometri).

El a adăugat că un alt obiectiv important îl reprezintă Podul de la Brăila. „Mai avem un pas de trecut în ceea ce înseamnă avizarea HG-ului de indicatori. După acest pas, avem de gând să iniţiem procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie a acestui obiectiv, în valoare de 488 de milioane de euro„, a explicat şeful de la Drumuri.

Ştefan Ioniţă a vorbit şi despre Autostrada Tg Mureş – Iaşi – Ungheni. „Mai departe, proiecte pe care le consider mature, precum Autostrada Montana Tg Neamţ – Iaşi – Ungheni, avem un studiu de fezabilitate din 2011, suntem în proces de evaluare al lui şi îl vom supune atenţiei consultantului Jaspers în vederea accelerării proiectului de implementare”, a declarat acesta.

Potrivit lui, în cazul Coridorul IX, scos la licitaţie, sunt câteva contestaţii. „Sper ca în luna aprilie să deschidem procedurile. După întâlnierea cu proiectanţii, sper că au înţeles şi ei că dacă se doreşte revigorarea acestui sector, ar trebui să avem deschiderea necesară să privim lucrurile aşa cum sunt, că beneficiarul a avut în vedere atunci când a realizat aceste documentaţii sporirea nivelului de exigenţă, impus de consultanţii europeni”, a mai spus şeful de la Drumuri.

Acesta a menţionat că deja este înaintată la ANAP procedura pentru sectorul din Centură dintre DN2 şi A2. „Estimez că în curs de două săptămâni va fi şi în SEAP. Un alt sector de variantă de ocolire care este la ANAP este Varianta de Ocolire Timişoara Sud, care în 2-3 săptămâni va fi de asemenea în SEAP”, a conchis Ştefan Ioniţă.

Actorii principali din infrastructura rutieră, feroviară şi de metrou s-au reunit, miercuri, la conferinţa ‘Transporturi şi Infrastructură 2017’, pentru a răspunde întrebărilor referitoare la situaţia din sector românesc de resort.

La conferinţă au fost invitaţi Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Ştefan Ioniţă, director general CNAIR, Marius Chiper, director general Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Iosif Szentes, director general CFR Călători, Marin Aldea, director general Metrorex, Valentin Stoica, vicepreşedinte ARACO şi Rareş Măcinică, director general Lagermax AED România.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...