ANCOM a bugetat pentru 2017 investiţii de 40 de milioane de euro. Ce proiecte va finanţa autoritatea

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaii (ANCOM), arbitrul pieţei telecom şi al serviciilor de poştă şi curierat, a bugetat pentru anul acesta investiţii în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro. Instituţia are în vedere inclusiv achiziţia unor imobile, dar şi investiţii în tehnică de calcul, precum un sistem de virtualizare a serverelor, dezvoltarea hărţii naţionale a reţelelor publice de comunicaţii electronice sau implementarea unei platforme IT de transmitere a informaţiilor cu privire la incidentele de securitate raportate de furnizorii de reţele.
Economica.net - joi, 30 mart. 2017, 21:01
ANCOM a bugetat pentru 2017 investiţii de 40 de milioane de euro. Ce proiecte va finanţa autoritatea

Directorul general al ANCOM, Cătălin Marinescu, a demisionat cu efect de la sfârşitul lunii aprilie, după opt ani la conducerea instituţiei. Viitoarea conducere va fi numită de preşedinte, la propunerea premierului.

Noul preşedinte al ANCOM şi, probabil, vicepreşedinţii săi – Marinescu a condus instituţia fără vicepreşedinţi – vor avea în grijă un buget de cheltuieli de capital (investiţii) de 178,47 milioane lei (aproximativ 40 de milioane de euro), puţin mai mare decât cel de anul trecut, de 162,73 milioane de lei.

Cheltuielile de capital prevăzute în bugetul pentru 2017 cuprind 90,3 milioane lei (20 milioane euro) pentru echipamente, au precizat reprezentanţii ANCOM la solicitarea ECONOMICA.NET. Aici intră sistemul de virtualizare a serverelor, dezvoltarea proiectului de inventariere, la nivel naţional, a reţelelor publice de comunicaţii electronice, realizarea platformei de raportare a incidentelor de securitate la nivelul reţelelor şi dotarea ANCOM cu echipamente IT.

În bugetul de investiţii sunt prinse şi 60,26 milioane lei (13,2 milioane euro) pentru diverse sisteme software, un sistem informatic de resurse umane de tip ERP şi licenţe software.

Alte 12,92 milioane lei (2,8 milioane euro) merg la investiţii în sediile şi imobilele ANCOM, iar 4,25 milioane lei vor fi cheltuite pe aparatură şi birotică.

Bugetul ANCOM pe 2017 prevede cheltuieli totale de 371,329 milioane lei (82 milioane euro), din care aproximativ jumătate pentru investiţii, detaliate mai sus, respectiv 102,87 milioane lei (22 milioane euro) cheltuieli de personal.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România