Germania: şomaj la un minim istoric şi vânzări cu amănuntul peste aşteptări

Rata şomajului în Germania a atins un nou minim istoric în luna martie, în timp ce vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna februarie, arată datele statistice publicate vineri care arată că prima economie europeană trece printr-o perioadă favorabilă, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 08:52
Germania: şomaj la un minim istoric şi vânzări cu amănuntul peste aşteptări

Datele corectate în funcţie de variaţiile sezoniere, publicate vineri de Oficiul federal pentru muncă, arată că numărul şomerilor a scăzut cu 30.000, până la 2,556 milioane, un declin de trei ori mai mare faţă de cea ce estimau analiştii. Rata ajustată a şomajului a scăzut la 5,8% în luna martie de la 5,9% în februarie, atingând cel mai redus nivel înregistrat după reunificarea Germaniei în 1990.

‘Piaţa muncii continuă să se dezvolte în mod favorabil. Odată cu debutul primăverii, numărul şomerilor a scăzut iar cererea pentru noi angajaţi continuă să fie ridicată’, a declarat Detlef Scheele, membru în consiliul director al Oficiului federal pentru muncă.

Numărul şomerilor a scăzut cu aproximativ 18.000 în vestul Germaniei şi cu 12.000 în partea de est a ţării.

Separat, Oficiul federal de statistică (Destatis) a anunţat vineri că vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere peste aşteptări de 1,8% în luna februarie comparativ cu luna precedentă, după ce în prima lună a acestui an au scăzut cu un procent. Analiştii se aşteptau la o creştere de 0,7% a vânzărilor cu amănuntul în luna februarie.

Consumul a devenit un motor important de creştere pentru economia Germaniei, care în mod tradiţional era susţinută de exporturi, pe măsură ce germanii profită de creşterea gradului de ocupare, securitatea locului de muncă, creşterea salariilor şi costurile extrem de scăzute de creditare.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...