Ministerul Energiei relaxează regimul certificatelor verzi

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 220/2008 care îmbunătăţeşte legislaţia în domeniul producerii energiei din surse regenerabile.
Economica.net - sâm, 01 apr. 2017, 16:29
Ministerul Energiei relaxează regimul certificatelor verzi

Conform normelor şi angajamentelor europene asumate de România, ţara noastră are stabilită pentru 2020 o ţintă naţională de 24% energie regenerabilă în consumul final brut de electricitate, ţintă pe care şi-a atins-o deja, dar care trebuie conservată în perspectiva anului de referinţă”, precizează Ministerul Energiei. Actul normativ „vine să pregătească şi să reglementeze inclusiv momentul reinserării în piaţă a certificatelor verzi amânate de la tranzacţionare prin deciziile luate în 2014, perioadă care expiră la finalul lunii martie”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei, potrivit Mediafax.

Printre principalele modificări aduse în beneficiul producerii energiei din surse regenerabile se numără:
– Eliminarea termenului de valabilitate de doar 12 luni pentru certificatele verzi, acestea urmând a fi valabile pe toată perioada de funcţionare a schemei de sprijin, respectiv până în 2032;

Va fi înlocuită cota obligatorie de achiziţie destinată furnizorilor de electricitate cu un mecanism nou, al cantităţii statice de CV, care va fi revizuit odată la doi ani de către ANRE şi care are rolul de a crea un echilibru între consumatori şi producători;
– Crearea unor platforme anonime de tranzacţionare a energiei din surse regenerabile şi a certificatelor verzi pe pieţele centralizate de tranzacţionate a electricităţii, astfel că atât producătorii şi furnizorii mari, dar şi cei mici, vor putea să îşi găsească locul în piaţă;
– Certificatele verzi vor căpăta valoare în momentul tranzacţionării, şi nu la momentul emiterii, ca până acum, ceea ce va înlătura o parte din presiunea de pe fluxurile de numerar ale operatorilor din acest domeniu;
-Producătorii de energie regenerabilă vor plăti, conform prevederilor noii OUG, impozit pe profit doar în momentul tranzacţionării CV, şi nu în momentul în care înregistrau în contabilitate, aşa cum era prevăzut în vechea legislaţie. Acest impediment a dus la cazuri de insolvenţe şi falimente printre producătorii de energie regenerabilă.

Măsurile pe care le-am promovat sunt cea mai potrivită soluţie de echilibru pentru conservarea industriei energiei regenerabile şi a ţintei de ţară asumată faţă de Comisia Europeană. Putem vorbi o gură de oxigen pentru industria energiei regenerabile. În acelaşi timp, înseamnă, practic, o îngheţare a impactului maxim al energiilor regenerabilele în facturile plătite de consumatorii casnici, până în 2032”, a mai declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...