Preţul cărnii de porc va creşte cu până la 30%, începând din aprilie – Asociaţia Română a Cărnii

Preţul cărnii de porc va creşte în România, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), într-un comunicat de presă.
Economica.net - lun, 03 apr. 2017, 08:53
Preţul cărnii de porc va creşte cu până la 30%, începând din aprilie - Asociaţia Română a Cărnii

Potrivit ARC, în primul trimestru din 2017, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de 2016, respectiv cu 12% peste valoarea înregistrată în 2015.

De asemenea, o creştere importantă s-a consemnat în ultimele 12 luni la pieptul de porc, unde preţul de tranzacţionare s-a majorat cu 40%. De asemenea, la jambon s-a înregistrat o creştere a preţului de 25%, la fel şi la alte piese rezultate din tranşare.

Conform datelor prezentate de Comisia Europeană în luna martie a acestui an, în cadrul Consiliului Economic al Observatorului pentru Piaţa Cărnii, se estimează că această creştere a preţului cărnii de porc va urma o curbă ascendentă până în a doua parte a anului 2017, când va avea loc o stagnare.

Printre cauzele care au condus la creşterea preţului cărnii de porc la nivel european se află: creşterea semnificativă, în cursul anului 2016, a exportului de carne de porc în ţările asiatice, în special în China, Japonia şi Hong Kong, respectiv scăderea efectivelor de porcine, la toate categoriile de vârstă (de până la -2,3% la exemplarele tinere între 20-50 kg şi de -1,1% la porcii la îngrăşat între 50-80 kg).

În plus, pe relaţia China exporturile de carne de porc au reprezentat 44,9% din totalul exporturilor în ţări terţe a acestui produs. De altfel, în luna ianuarie 2017, a fost semnalată o creştere a exporturilor cu 20% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, supremaţia deţinând-o în continuare China, urmată de Hong Kong şi Coreea de Sud, se arată în comunicatul ARC.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...