Sindicat: Consiliul de Administraţie de la Loteria Română a fost schimbat

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Loteria Română a decis luni numirea unui nou Consiliu de Administraţie al companiei naţionale, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Naţional al Loteriei Române, Ion Carapit.
Economica.net - lun, 03 apr. 2017, 19:42
Sindicat: Consiliul de Administraţie de la Loteria Română a fost schimbat

‘AGA s-a întrunit luni, am destituit fostul CA şi am numit un nou Consiliu de Administraţie. Preşedinte al Consiliului este Albu Adrian’, a precizat Carapit.

Preşedintele SNLR a menţionat că Marius Cezar Pantea va fi numit director general în cadrul companiei. Pantea îl va înlocui în funcţie pe Cătălin Alexandru Chesa, care ocupă postul de director general la Loteria Română din septembrie 2016.

‘Acum este şedinţa Consiliului de Administraţie, în care vor numi un nou director general, în persoana domnului Marius Cezar Pantea. Până mâine (marţi – n.r.) trebuie să îmi preia doleanţele în bugetul de venituri şi cheltuieli, avem promisiuni că până miercuri vom avea ce era în bugetul prevăzut de cheltuieli’, a mai declarat Carapit.

De altfel, preşedintele SNLR a precizat că s-a întâlnit vineri (31 martie – n.r.) cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, care a arătat că solicitările sindicaliştilor vor fi preluate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

‘În cadrul întâlnirii pe care am avut-o vineri cu ministrul Finanţelor, acesta mi-a spus că persoanele care vor fi, directorul general şi alţii, vor face ca în bugetul de venituri şi cheltuieli să fie preluate cererile noastre’, a mai spus Ion Carapit.

De asemenea, acesta a precizat că SNLR are autorizaţie de pichetare în faţa Ministerului Finanţelor Publice, valabilă până joi, 6 aprilie, asta în condiţiile în care cerinţele sindicaliştilor nu vor fi rezolvate.

Sindicatul Naţional Loteria Română (SNLR) a organizat o serie de acţiuni de protest la Ministerul Finanţelor Publice, începând din 28 martie, pe fondul nemulţumirilor faţă de refuzul de a introduce în proiectul de buget al companiei solicitările sindicatului reprezentativ la nivel de companie, referitoare la salarizarea personalului.

SNLR a solicitat Ministerului Finanţelor Publice destituirea Consiliului de Administraţie al companiei, pe motiv că blochează orice fel de dialog cu sindicatul reprezentativ.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...