Faimosul diamant roz ‘Pink Star’, vândut la licitaţie pentru suma record de 71,2 de milioane de dolari

Faimosul diamant roz 'Pink Star' a doborât recordul mondial pentru o piatră scoase la licitaţie, vânzându-se pentru suma de 71,2 de milioane de dolari marţi la Hong Kong, informează AFP.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 14:52
Faimosul diamant roz 'Pink Star', vândut la licitaţie pentru suma record de 71,2 de milioane de dolari

‘Pink Star’, o piatră roz ovală de 59,60 carate, este cel mai mare diamant din clasa sa (‘Internally Flawless, Fancy Vivid Pink’), certificat vreodată de Institutul Geologic din America (GIA).

‘Sotheby’s Hong Kong este foarte mândră de obţinerea acestui record’, a declarat pentru AFP preşedintele pentru Asia al acestei case de licitaţii, subliniind că este un nou record mondial pentru acest tip de bijuterie.

La rândul său, David Bennet, preşedintele la nivel internaţional pentru bijuterii din cadrul Sotheby’s, care a condus licitaţia, a calificat această vânzare drept una ‘istorică’.

Licitaţia a început de la aproximativ 56 milioane de dolari. Vânzarea a durat cinci minute înainte ca oferta câştigătoare să fie prezentată la telefon de un cumpărător, în aplauzele asistenţei.

‘Pink Star’ a fost obţinut dintr-un diamant brut de 132,5 carate, descoperit de compania De Beers în Africa, în 1999, care a fost prelucrat timp de aproape doi ani pentru a ajunge la forma actuală, a precizat Sotheby’s.

Diamantul, cu dimensiunile de 2,69 cm pe 2,06 cm şi o greutate de 11,92 grame, a fost deja vândut la licitaţie de Sotheby’s în 2013, la Geneva, pentru 83 de milioane de dolari, însă cumpărătorul (Isaac Wolf) nu a achitat suma.

Recordul anterior pentru o bijuterie vândută la licitaţie fusese stabilit de ”Oppenheimer Blue’, un diamant de 14,62 carate, montat în inel, şi vândut la Geneva de către Christie’s pentru suma de 57,5 de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...