Theresa May a început o vizită în Arabia Saudită, în căutare de investiţii pentru perioada post-Brexit

Premierul britanic Theresa May a început marţi o vizită în Arabia Saudită, o ţară căreia i-a subliniat 'imensul potenţial de investiţii pentru stimularea economiei' Marii Britanii în contextul Brexit-ului, transmite AFP.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 14:54
Theresa May a început o vizită în Arabia Saudită, în căutare de investiţii pentru perioada post-Brexit

Theresa May a sosit la Riad venind din Iordania, unde discuţiile au fost dominate de cooperarea militară în lupta împotriva Statului Islamic.

În capitala Arabiei Saudite, chiar dacă vor fi discutate teme privind securitatea şi contraterorismul, subiectul principal îl vor constitui ‘relaţiile de afaceri între cele două ţări’, după cum a indicat un purtător de cuvânt al premierului.

Chestiunea intervenţiei militare controversate a Arabiei Saudite în Yemen ‘nu este pe ordinea de zi’, a menţionat aceeaşi sursă, însă, potrivit unei intervenţii a Theresei May la BBC, ‘vom ridica problema umanitară din Yemen’.

Conform purtătorului de cuvânt britanic, Theresa May va fi primită de regele Salman şi de prinţii moştenitori ai regatului.

Marţi, Theresa May se va întâlni cu preşedinta Bursei din Riad şi cu responsabila sportului feminin în Arabia Saudită, un regat ultraconservator care încearcă să se reformeze, dar unde, de pildă, femeile nu au dreptul de a şofa.

Arabia Saudită este cel mai important partener comercial al Marii Britanii în Orientul Mijlociu, exporturile britanice cifrându-se în 2015 la 7,70 miliarde de euro. În ultimii doi ani, exporturile britanice de armament către regatul saudit au totalizat 3,86 miliarde de euro.

Regiunea Golfului a ocupat o bună parte din agenda diplomatică a guvernului britanic în ultimele luni în contextul Brexit-ului şi al incertitudinilor economice legate de ieşirea Regatului Unit din UE.

În luna decembrie, Theresa May a fost prima femeie care participat la summitul anual al conducătorilor monarhiilor petroliere din Golf, în Bahrein. Ea a declarat că, în contextul ‘acţiunilor destabilizatoare’ ale Iranului, Londra este dispusă să contribuie la întărirea securităţii ţărilor din regiune, care s-au angajat, în contrapartidă, să stabilească ‘cele mai strânse relaţii comerciale şi economice posibile’ cu Marea Britanie după Brexit.

Printre rezultatele obţinute deja de Londra se numără anunţul din 27 martie al premierului Qatarului privind investiţii suplimentare de 5,8 miliarde de euro în Marea Britanie în următorii 3-5 ani, mai ales în infrastructură şi servicii.

În condiţiile în care ţările din Golf se află ele însele sub presiune, cu bugete în deficit din cauza scăderii veniturilor petroliere, investiţiile lor ar putea să nu se ridice însă la înălţimea aşteptărilor britanicilor, consideră unii experţi.

Te-ar mai putea interesa și
Poziția Tesla pe piață, impulsionată masiv după victoria lui Trump. Ce perspective are industria auto din Germania, aflată deja sub presiune?
Poziția Tesla pe piață, impulsionată masiv după victoria lui Trump. Ce perspective are industria auto din Germania, ...
În vreme ce industria auto din Germania trece prin momente dificile, poziția Tesla pe piață este masiv schimbată după ce Donald Trump a obținut un nou mandat la Casa Albă, investitorii......
Scumpirile continuă şi nu se opresc până în 2026. Ce se va întâmpla cu inflaţia până la sfârşitul anului şi în 2025 – BNR
Scumpirile continuă şi nu se opresc până în 2026. Ce se va întâmpla cu inflaţia până la sfârşitul anului şi ...
Rata anuală a inflaţiei va creşte uşor în ultimele luni ale anului curent şi va cunoaşte creşteri semnificative în ...
BNR menţine dobânda cheie la 6,5%. Ce se va întâmpla cu inflaţia până la sfârşitul anului şi în 2025 – şedinţă de politică monetară, 8 noiembrie 2024
BNR menţine dobânda cheie la 6,5%. Ce se va întâmpla cu inflaţia până la sfârşitul anului şi în 2025 – şedinţă ...
BNR - Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri, 8 noiembrie 2024, să menţină rata ...
Ce spune Putin despre viitoarele negocieri cu Trump privind războiul din Ucraina
Ce spune Putin despre viitoarele negocieri cu Trump privind războiul din Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să discute despre Ucraina cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, însă ...