Teraplast Bistriţa vrea să ia 60 milioane lei de la Banca Transilvania pentru investiţii

Producătorul de profile din materiale din plastic Teraplast Bistriţa vrea să ia două credite de investiţii, cu o valoare totală de 60,4 milioane lei, de la Banca Transilvania, potrivit unei decizii a consiliului de administraţie, transmisă marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania va demara în acest an investiţii cu o valoare de până la 72 milioane lei, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 04 apr. 2017, 16:38
Teraplast Bistriţa vrea să ia 60 milioane lei de la Banca Transilvania pentru investiţii

Cele două credite de investiţii sunt pentru o perioadă de şapte ani, primul în valoare de 32,9 milioane lei, iar al doilea de 27,5 milioane lei, anunţă News.ro.

Grupul Teraplast a obţinut anul trecut un profit net de 40,3 milioane lei, la afaceri de 398,9 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Din anul 2008, compania este listata la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbol TRP, şi are în prezent o capitalizare de 310,4 milioane lei.

Cel mai mare acţionar al Teraplast este omul de afaceri Dorel Goia, cu o participaţie de 46,77%.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...