Agenţiile de turism care vând online unităţi de cazare ce nu sunt clasificate vor avea site-urile suspendate – ministrul Turismului

Site-urile agenţiilor de turism online care nu sunt licenţiate şi ale celor care pun în vânzare unităţi de cazare care nu sunt clasificate vor fi suspendate, a anunţat, marţi seară, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 08:20
Agenţiile de turism care vând online unităţi de cazare ce nu sunt clasificate vor avea site-urile suspendate - ministrul Turismului

‘Avem o discuţie foarte avansată cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în aşa fel încât vreau să îi anunţ pe toţi cei care deţin site-uri şi pun în vânzare unităţi de cazare care nu sunt clasificate că le vom suspenda site-urile. ANPC are dreptul de a suspenda site-ul. Acelaşi lucru se va aplica în cazul agenţiilor online, pentru că sunt agenţii de apartament, dar merg în sistem online şi trebuie să fie licenţiate. Nu sunt licenţiate, li se va suspenda site-ul. Deci, toată lumea să vină să se licenţieze, să îşi ia acreditările, pentru a nu avea discuţii despre fraudă fiscală’, a declarat ministrul, într-o emisiune la Antena 3.

De asemenea, Dobre a afirmat că până la sfârşitul anului trebuie finalizată Legea privind garantarea pachetelor turistice, deoarece România se află în pre-infringement în acest moment.

Potrivit şefului de la Turism, această lege ar putea să apară până la 1 septembrie, astfel încât cetăţeanul care cumpără servicii turistice de la o agenţie să fie protejat şi să îşi poată recupera banii, în cazul în care agenţia respectivă intră în insolvenţă.

‘Avem în discuţie şi trebuie să rezolvăm până la sfârşitul anului Legea privind garantarea pachetelor turistice pentru că suntem în pre-infringement în acest moment. Deocamdată sunt pe un trend pozitiv, am dat nişte răspunsuri la Comisia Europeană, sper să fie de acord şi să ne mai aştepte. Eu cred că până la 1 septembrie rezolvăm această problemă – pe noi ne interesează ca cetăţeanul să fie protejat şi să nu mai aibă parte de surprize, pentru că nu vreau să discutăm despre o lege care să rezolve garantarea doar pentru insolvenţă şi faliment, ci trebuie să ne gândim chiar până la momentul de insolvabilitate, deci mult mai mult decât insolvenţă şi faliment’, a explicat ministrul.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, prezent în studio, a dat asigurări că, după apariţia acestei legi, banii românilor daţi unei agenţii de turism pentru vacanţe vor fi în siguranţă.

‘Practic, după apariţia acestei legi, toţi banii turiştilor sunt safe. Adică, dai banii unei agenţii şi, în cazul în care intră în insolvenţă, mecanismul pe care îl vom pune la punct – mecanism legal – îi va permite turistului să îşi ia banii înapoi. E un lucru care mie mi se pare extraordinar. Suntem obligaţi de o directivă europeană, dar nu ar trebui să ne oblige nimeni, asta ar trebui să vrem să o facem noi. Foarte important este ca turiştii români să aibă încredere în agenţiile de turism din România’, a subliniat acesta.

Ministrul Turismului a anunţat, la sfârşitul lunii martie, la Sibiu, că va face publică lista ‘neagră’ a agenţiilor de turism rămase fără licenţă, fiind vorba de peste o mie de agenţii.

‘Vom face o bază de date pe care o să o dăm publicităţii. (…) Numai anul trecut, în 2016, s-a ridicat licenţa la aproape 1.200 de agenţii de turism. Este o cifră destul de mare’, a spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...