O treime dintre companiile româneşti consideră că mediul de afaceri este afectat de corupţie

Circa o treime dintre companiile româneşti consideră că mediul de afaceri este afectat de corupţie, în scădere faţă de 2015, se arată într-un studiu al EY remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 11:58
O treime dintre companiile româneşti consideră că mediul de afaceri este afectat de corupţie

‘În condiţiile actuale, în care autorităţile publice exercită controale mai stricte iar angajaţii sunt motivaţi mai mult de câştigurile personale decât de loialitatea faţă de angajator, companiile trebuie să manifeste iniţiativă şi să se asigure că standardele etice vor fi respectate. Rezultatele studiului nostru indică faptul că neîncrederea între colegi, precum şi comportamentul lipsit de etică devin caracteristici-cheie în rândul angajaţilor din ziua de azi’, a declarat Simona Radu, director executiv Fraud Investigation and Dispute Services EY România.

Ea a precizat că raportaţi la alte generaţii, membrii Generaţiei Y (cu vârste între 25 şi 34 de ani) ar justifica mai uşor un comportament ne-etic pentru a se asigura că afacerea rezistă, pentru a-şi atinge scopurile financiare sau pentru a avansa în carieră.

‘Generaţia Y include viitorii lideri din domeniul de business. În cazul în care nu se iau măsuri imediate, prin stabilirea unor standarde etice ridicate, prin demonstrarea unei toleranţe-zero în ceea ce priveşte activităţile de corupţie şi de fraudă la toate nivelurile unei organizaţii, comportamentele lipsite de etică ar putea să se intensifice în viitor’, a spus Radu.

În pofida progreselor sporadice înregistrate în combaterea mitei şi a corupţiei în Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa (zona EMEIA), 51% dintre companiile sondate în cadrul studiului EY EMEIA Fraud Survey încă percep o largă răspândire a practicilor legate de corupţie în ţările lor. În România, procentul este de 31%, în scădere faţă de anul 2015, când a fost 39%.

‘27% din totalul respondenţilor afirmă că mita se practică adesea în sectorul lor de afaceri pentru a câştiga contracte. Ţările de provenienţă a 14% dintre aceştia sunt în Europa de Vest. Raportul ‘Human instinct or machine logic – which do you trust most in the fight against fraud and corruption?’ are la bază un sondaj derulat în rândul a 4.100 de angajaţi din companii mari, din 41 de ţări. Managementul nu reuşeşte să promoveze o cultură a comportamentului etic, conform sondajului: 77% din directorii din consiliile de administraţie sau senior manageri spun că ar fi dispuşi să justifice o anumită formă de comportament lipsit de etică pentru a ajuta o afacere să supravieţuiască. Mai mult, unul din trei ar fi dispus să ofere bani pentru a câştiga sau pentru a păstra un business’, conform EY.

Studiul relevă o tensiune între utilizarea tehnologiei şi monitorizarea datelor personale ale angajaţilor.

‘75% dintre respondenţi spun că firmele lor ar trebui să monitorizeze sursele, precum e-mailurile, apelurile telefonice sau serviciile de mesagerie. În ciuda acestui fapt, 89% consideră că monitorizarea datelor din aplicaţiile de mesagerie instant ar fi o încălcare a vieţii private. Întrebaţi dacă ar accepta o colectare de rutină a datelor lor (de pe e-mail, telefon, din sistemele de securitate sau din bazele de date publice) şi o analiză a acestora, respondenţii din vestul Europei (42%) şi cei din estul Europei (49%) au fost mai puţin de acord în comparaţie cu cei din India (87%) şi Africa (80%)’, menţionează sursa citată.

În perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, agenţia de cercetări globale de piaţă Ipsos MORI a desfăşurat 4.100 de interviuri în 41 de ţări. Interviurile s-au desfăşurat faţă în faţă şi online în limba locală a statelor respective, în mod anonim, cu reprezentanţi cu diferite funcţii din companii de diverse mărimi şi din diverse industrii.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...