Operatorii aerieni low cost Ryanair şi easyJet au cerut Guvernului de la Londra să demareze rapid negocierile cu UE în privinţa sectorului aviatic deoarece trebuie să-şi finalizeze calendarul de zboruri pentru vara lui 2019 în primul semestru al anului viitor.
Companiile aeriene din UE au dreptul să zboare spre şi dinspre orice ţară membră a blocului comunitar graţie sistemului ‘cer deschis’, iar Londra va trebui să negocieze un acord bilateral cu UE pentru a permite continuarea zborurilor comerciale.
‘Planurile de expansiune ale Ryanair nu includ Marea Britanie. Compania intenţiona să înregistreze anul trecut o creştere de 15% în Regatul Unit, dar a raportat un avans de doar 6%’, a afirmat directorul financiar al companiei irlandeze Neil Sorahan.
Acesta a adăugat: ‘Brexitul va duce inevitabil la o încetinire a creşterii în Marea Britanie. Nu am observat încă dar credem că se se va înregistra o încetinire a creşterii în Regatul Unit şi în Uniunea Europeană, deoarece ambele părţi trebuie să facă faţă unui scenariu complet nou’.
Şi directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, declara recent: ‘Este îngrijorător să constatăm că Executivul britanic nu pare a avea un plan B pentru a păstra regimul liberalizat de transport aerian cu Europa, în absenţa rămânerii în regimul cer deschis. Există riscul să nu mai existe zboruri între Marea Britanie şi Europa după luna martie 2019’.
Mai multe companii şi-au exprimat îngrijorarea că cei doi ani de negocieri dintre Londra şi Bruxelles nu vor fi suficienţi pentru ca Marea Britanie să renegocieze toate acordurile comerciale complexe cu UE. Însă Kenny Jacobs a avertizat că transportatorii aerieni sunt supuşi unor presiuni mai mari deoarece trebuie să îşi pună la punct calendarul de zboruri pentru vara lui 2019 până la mijlocul anului 2018 şi există îngrijorări în industrie cu privire la progresul negocierilor.
Ryanair operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.