Înfiinţarea a zece noi companii municipale, pe ordinea de zi a CGMB

Înfiinţarea a zece noi companii municipale se află pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, printre acestea numărându-se Compania Municipală Managementul Transportului, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj, Compania Municipală Pază şi Securitate, Compania Municipală Iluminat Public şi Compania Municipală Eco Igienizare.
Economica.net - lun, 10 apr. 2017, 09:27
Înfiinţarea a zece noi companii municipale, pe ordinea de zi a CGMB

Pentru fiecare dintre aceste companii, membrii fondatori ar urma să fie: Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC Service Ciclop SA. Capitalul social al fiecărei societăţi va fi de 120.000 de lei, respectiv 12.000 acţiuni nominative cu valoare nominală de zece lei fiecare. Structura acţionariatului va fi următoarea: Municipiul Bucureşti prin CGMB va deţine 11.988 acţiuni, reprezentând 99,9% din capitalul social, iar SC Service Ciclop SA subscrie un număr de 12 acţiuni reprezentând 0,1% din capitalul social.

Sediile societăţilor se vor afla pe str. Aristide Demetriade nr. 2, et 2, fiecăreia urmând să îi fie alocat un birou diferit, conform unui contract de comodat încheiat între societatea Apa Nova Bucureşti SA şi Municipiul Bucureşti prin primarul general.

*** Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA are ca scop ‘asigurarea consolidării infrastructurii IT şi comunicaţii şi centralizarea serviciilor în tehnologia informaţiei utilizate de administraţia locală’ în vederea îmbunătăţirii calităţii informaţiilor şi serviciilor electronice oferite cetăţenilor (conform raportului de specialitate)

– activitatea principală a societăţii – management (gestiune şi exploatare) al mijloacelor de calcul

– activităţi secundare – instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale; activităţi de editare a altor produse software; activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit); activităţi de realizare software la comandă; activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei; prelucrarea datelor, administrarea paginilor web; activităţi ale portalurilor web; activităţi ale agenţiilor de ştiri; cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi ale bazelor sportive.

*** Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti SA va administra, construi şi dezvolta bazele sportive şi terenurile de sport din Bucureşti ‘cu impact direct şi pozitiv asupra sportului de masă, prin proiecte de implementare adaptate, în care să primeze iniţiativa, organizarea, experienţa şi eficienţa’ (conform expunerii de motive)

– activitatea principală a societăţii – activităţi ale bazelor sportive

– activităţi secundare – închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi de închiriere şi leasing de bunuri recreaţionale şi echipament sportiv; învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional; activităţi ale cluburilor sportive, activităţi ale centrelor de fitness

*** Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA va avea ca obiect de activitate dispecerizarea activităţii de transport local de persoane (potrivit raportului de specialitate)

– activitatea principală a societăţii – activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu (exclusiv prin satelit)

– activităţi secundare – alte transporturi terestre de călători; întreţinerea şi repararea autovehiculelor; alte activităţi anexe transporturilor; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători.

*** Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA va administra spaţiile publicitare de pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, va asigura respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu, precum şi cele ale reglementărilor documentaţiilor de urbanism. Totodată, va amplasa mijloace de publicitate în zona de publicitate restrânsă a Municipiului Bucureşti, va închiria sisteme de publicitate stradală (potrivit expunerii de motive)

– activitatea principală a societăţii – activităţi ale agenţiilor de publicitate

– activităţi secundare – servicii de reprezentare media; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract.

*** Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA îşi propune să asigure paza bunurilor municipalităţii, a parcurilor aflate în administrarea acesteia, precum şi a altor obiective stabilite de CGMB, cu costuri mai reduse (potrivit raportului de specialitate)

– activitatea principală a societăţii – activităţi de protecţie şi gardă

– activităţi secundare – lucrări de instalaţii electrice; cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi de servicii privind sistemele de securizare.

*** Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA urmează să asigure serviciul de iluminat public, până la adoptarea de către CGMB a unui studiu de oportunitate privind alegerea modalităţii de asigurare a serviciului de iluminat public (conform raportului de specialitate)

– activitatea principală a societăţii – lucrări de instalaţii electrice

– activităţi secundare – distribuţia energiei electrice; comercializarea energiei electrice; lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru electricitate şi telecomunicaţii; activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu; alte activităţi de telecomunicaţii; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi de testare şi analize tehnice.

*** Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA va avea ca obiect de activitate gestionarea unitară şi eficientă a fondului imobiliar aflat în proprietatea/ administrarea Municipiului Bucureşti (conform raportului de specialitate)

– activitatea principală a societăţii – administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract

– activităţi secundare – activităţi generale de curăţenie interioară a clădirilor; activităţi specializate de curăţenie a clădirilor, mijloacelor de transport, maşini şi utilaje; cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing.

*** Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA

– activitatea principală a societăţii – întreţinere peisagistică

– activităţi secundare – cultivarea plantelor pentru înmulţire; activităţi auxiliare pentru producţia vegetală; tăierea şi rindeluirea lemnului; închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract.

*** Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti SA

– activitatea principală a societăţii – ordine publică şi protecţie civilă

– activităţi secundare – închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi de luptă împotriva incendiilor şi prevenirea acestora.

*** Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA urmează să presteze activităţi de salubrizare – dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi efectuarea de tratamente fitosanitare (potrivit expunerii de motive)

– activitatea principală a societăţii – alte activităţi de curăţenie

– activităţi secundare – activităţi auxiliare pentru producţia vegetală; pregătirea seminţelor în vederea însămânţării; activităţi şi servicii de decontaminare; comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor; administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract; activităţi generale (nespecializate) de curăţenie interioară a clădirilor; activităţi specializate de curăţenie a clădirilor, mijloacelor de transport, maşini şi utilaje; activităţi de întreţinere peisagistică; activităţi de ambalare.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. Profitul net a depășit 302 milioane de lei
Electrica raportează un profit EBITDA de peste 1 miliard de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 10,5%. ...
Grupul Electrica raportează că în primele nouă luni ale anului 2024 a înregistrat un rezultat EBITDA în valoare de 1,062 de miliarde de lei, în scădere de 10,5% (sau 124,5 milioane de lei),......
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Patria Bank raportează un profit net de 27,4 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2024, în creștere cu 82%
Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 30 septembrie 2024 prezintă un profit net de 27,4 milioane de lei ...
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat ...
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...