Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,5% în februarie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut, în februarie 2017, atât faţă de luna precedentă cu 9,3% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,5%, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 07:15
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,5% în februarie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016

Potrivit INS, cifra de afaceri din industrie, în luna februarie 2017, faţă de luna februarie 2016, a crescut pe ansamblu cu 7,5%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+7,5%) şi industria extractivă (+6,8%). Pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria energetică (+18,7%), industria bunurilor de capital (+13,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,0%), industria bunurilor intermediare (+3,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+1,3%).

Conform datelor INS, cifra de afaceri din industrie, în luna februarie 2017, comparativ cu luna precedentă, pe total a crescut cu 9,3%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+9,9%). Industria extractivă a scăzut cu 7,8%. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele creşteri: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+19,2%), industria bunurilor intermediare (+13,3%), industria bunurilor de capital (+9%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,8%). Industria energetică a scăzut cu 4,8%.

De asemenea, cifra de afaceri din industrie, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 29 februarie 2016, a crescut pe ansamblu cu 8,7% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+8,9%) şi industriei extractive (+3,7%). Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (+20,2%), industria bunurilor de capital (+15,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,7%), industria bunurilor de uz curent (+3,3%) şi industria bunurilor intermediare (+3,2%).

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...