Conform unui raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti, Consiliul de Administraţie al societăţii a aprobat completarea, la solicitarea Ministerului Energiei, a ordinii de zi a şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 25 (26) aprilie 2017 prin introducerea a cinci puncte noi.
Astfel, Ministerul Energiei propune revocarea din calitatea de administratori, membri ai CA, a lui Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi a Aurorei Negruţ şi alegerea în locul administratorilor revocaţi, ca urmare a expirării duratei mandatului, a lui Bogdan – Nicolae Stan, Alexandru Chirilă, Gheorghe Gabriel Gheorghe şi Virgil – Marius Metea.
Un alt punct propus pe ordinea zi prevede stabilirea la patru luni a duratei mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, conform prevederilor legale privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
‘Mandatul fiecărui administrator provizoriu numit va începe de la data expirării mandatului predecesorului, cu respectarea următorului algoritm: în ordinea cronologică raportat la data emiterii declaraţiei de acceptare a funcţiei de administrator, administratorii provizorii vor ocupa poziţii de administrator în ordinea în care acestea se vacantează ca urmare a îndeplinirii duratei mandatului predecesorului’, se menţionează în raportul transmis BVB.
De asemenea, Ministerul Energiei propune AGA şi forma contractului de mandat ce va fi încheiat cu membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie al societăţii şi stabilirea remuneraţiei acestora.
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor va avea loc în data de 25 aprilie 2017, ora 14:00, şi pe ordinea de zi se află, printre altele, aprobarea situaţiilor financiare anuale individuale pentru anul încheiat la 31 decembrie 2016, aprobarea propunerii de repartizare a profitului net aferent exerciţiului financiar 2016, aprobarea dividendului brut pe acţiune, a termenului şi modalităţii de plată, prezentarea Raportului anual al Comitetului de Nominalizare şi Remunerare cu privire la remuneraţiile şi alte avantaje acordate administratorilor şi directorilor, în cursul anului financiar 2016, modul de îndeplinire la data de 31 decembrie 2016 a criteriilor şi obiectivelor de performanţă, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2017 etc.
Ordinea de zi mai prevede şi varianta prelungirii, pe o durată de patru luni, a mandatului lui Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi al Aurorei Negruţ.