Cum se prezintă Digi la Bursă. 12,4 milioane de clienţi în patru ţări, creştere peste concurenţi în România

Grupul RCS & RDS şi-a anunţat, marţi, intenţia de a lista, la Bursa de Valori Bucureşti, operaţiunile de telecomunicaţii, prin intermediul companiei Digi Communications NV, înregistrată în Olanda. Digi se prezintă ca o companie de telecomunicaţii cu 12,4 milioane de abonamente active în patru ţări şi o cifră de afaceri anuală de peste 800 de milioane de euro.
Economica.net - mie, 12 apr. 2017, 05:35
Cum se prezintă Digi la Bursă. 12,4 milioane de clienţi în patru ţări, creştere peste concurenţi în România

Epicentrul afacerilor companiei, înfiinţată în 1993 la Oradea, este România, unde RCS & RDS s-a extins rapid în ultimii ani, în special pe piaţa telefoniei mobile printr-o strategie de tipul mai mult pentru mai puţin – oferte mai generoase decât ale concurenţei, la preţuri mai mici. Digi a reuşit, astfel, o rată de creştere a veniturilor şi a numărului de clienţi mai accelerată decât în cazul principalilor competitori de pe piaţa locală.

E adevărat, nume precum Deutsche Telekom, Orange, Vodafone sau UPC/Liberty Global dispun de buzunare mai adânci, iar mobilizarea de noi investiţii pe plan local depinde de cum va evolua importanţa pieţei româneşti pe radarele corporaţiilor respective.

Va fi cea mai mare listare pe Bursa de Valori Bucureşti de la oferta publică iniţială a Electrica, din 2014, şi cea mai importantă listare realizată vreodată de o companie cu acţionariat majoritar românesc. O gură de aer proaspăt pentru Bursă, care găseşte dificilă dezvoltarea într-o ţară fără capitaluri acumulate, fără interes pentru investiţii şi instrumente financiare, consecinţe şi ale educaţiei precare în acest sens.

Digi are peste 10 milioane de abonamente active în România (în termeni tehnici, unităţi generatoare de venituri), la serviciile de internet fix, televiziune prin cablu şi satelit, comunicaţii mobile şi telefonie fixă. Tabloul este completat de peste două milioane de abonamente în străinătate: în Ungaria – unde, ca şi în România, este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de telecomunicaţii – şi în Spania şi Italia, unde activează ca operator virtual de telefonie mobilă (MVNO) cu oferte destinate comunităţilor numeroase de români de acolo.

Compania deţine cea mai mare reţea de fibră optică din România, care ajunge la 62% din populaţie, iar reţeaua mobilă 3G a companiei are o acoperire de 98%. Reţeaua 4G ajunge momentan la numai 37% din populaţie, completată însă în baza unui acord de network sharing cu Vodafone România.

De notat că grupul RCS & RDS mai deţine afaceri în domeniul energiei şi în media.

Plus 11 milioane de abonaţi în 14 ani

Grupul controlat de antreprenorul român Zoltan Teszari s-a extins de la 700.000 de abonamente active în 2002, când oferea doar servicii de televiziune prin cablu în România, la 12,4 milioane la sfârşitul anului trecut, în patru ţări, pe toate segmentele pieţei rezidenţiale de telecomunicaţii.

Digi a realizat anul trecut venituri totale de 842,8 milioane de euro, iar profitul EBITDA (profitul înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) a ajuns la 263,3 milioane de euro, reprezentând o marjă de profit de 31,2%.

Din veniturile totale, 612,7 milioane de euro (72,7%) au fost realizate în România, 137,9 milioane euro (16,4%) în Ungaria, 83 milioane euro (9,9%) în Spania, respectiv 9,2 milioane euro (1,1%) în Italia.

Grupul a vândut, în 2013, afacerile din Serbia, Slovacia şi Croaţia, iar în 2015 business-ul din Cehia, pentru a se focusa pe România şi Ungaria.

Din totaul de 12,4 milioane de abonamnete active, 3,3 milioane reprezintă clienţi ai serviciilor de televiziune prin cablu, 2,5 milioane internet şi date fixe, 3,9 milioane de clienţi la telefonia mobilă, 1,7 milioane pe segmentul de telefonie fixă, respectiv 0,9 milioane televiziune prin satelit.

În ultimii trei ani fiscali încheiaţi, 2014, 2015 şi 2016, Digi a generat venituri de 661 milioane euro, 750,1 milioane euro, respectiv 842,8 milioane euro, cu o rată medie de creştere anuală de 14%.

Spre comparaţie, veniturile grupului de companii Telekom România au stagnat anul trecut la 985 milioane de uero, după ce au scăzut cu aproximativ 1% în cei doi ani anteriori de la puţin peste 1 miliard de euro, potrivit datelor Deutsche Telekom. În cazul Orange România, veniturile au crescut anul trecut cu 4,2%, la 986,8 milioane euro, după ce au urcat în 2015 tot cu 4,2%. În 2014, veniturile Orange România scădeau cu 2,7%. În cazul Vodafone, anul fiscal este decalat. În primele nouă luni ale exerciţiului financiar 2016-2017, încheiate la 31 decembrie, grupul britanic a avut venituri de 532 milioane euro în România, în urcare cu 3,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior. Singurul operator relativ mare din România cu o creştere comparabilă cu RCS & RDS în 2016 este UPC, parte a grupului american Liberty Global. Veniturile UPC România au urcat anul trecut cu 8,8% la 689,3 milioane lei (157 milioane euro), datorită extinderii cu aproximativ 7% a abonamentelor active, la 2,27 milione.

În dreptul RCS & RDS apar şi datorii, de aproximativ un miliard de euro potrivit ultimelor cifre, însă rata de îndatorare (leveraging profile – datoria netă raportată la profitul EBITDA) este mai mică decât în cazul altor operatori telecom regionali (cu activitate concentrată în anumite regiuni geografice) din UE. Datoriile au apărut ca urmare a investiţiilor, mai întâi în reţeaua de fibră, apoi în telefonia mobilă şi conţinutul exclusiv pentru serviciile TV.

Cum arată situaţia clienţilor primilor operatori de telecomunicaţii din România, la 31 decembrie 2016:


Precizări:

–          Numărul de abonaţi Telekom România pe segmentul serviciilor TV include şi televiziunea prin satelit, şi IPTV
–          În dreptul Telekom trecem şi 370.000 de clienţi ai pachetelor convergente fix-mobil, care includ un singur abonament pentru telefonie mobilă, internet fix şi televiziune prin cablu sau IPTV, segment în creştere cu 64% faţă de 2015.
–          Vodafone – 9,456 milioane de clienţi dacă includem şi serviciile de voce fixă şi Internet of Things.

Digi mai are, în Ungaria, 473.000 de clienţi ai serviciilor de televiziune prin cablu, 428.000 de abonaţi la internet fix, 353.000 la telefonie fixă, 307.000 la televiziunea prin satelit şi 14.000 la telefonie mobilă. Ca MVNO, compania mai are 609.000 de clienţi în Spania şi 86.000 de clienţi în Italia.

Planuri de viitor

Investiţiile companiei vor fi concentrare, în următorii ani, pe extinderea reţelelor mobile în România şi Ungaria şi dezvoltarea afacerilor pe segmentul telefoniei mobile. În privinţa serviciilor fixe, Digi îşi propune „optimizarea” reţelei fixe de fibră optică şi păstrarea preţurilor competitive.

Creşterea viitoare a numărului de abonaţi ar urma să vină din vânzări încrucişate de produse şi o rată de penetrare mai ridicată a serviciilor, precum şi prin „gestionarea” ratei de dezabonare a clienţilor. Digi nu exclude nici achiziţii, dacă se vor ivi oportunităţi.

Compania promite şi că va continua investiţiile în conţinut exclusiv şi conţinut premium pentru a creşte atractivitatea produselor pe segmentul de televiziune.

Un IPO de România

Oferta Publică Iniţială (IPO) va avea loc pe Bursa de Valori Bucureşti, astfel luând sfârşit speculaţiile constante din ultimii ani privind intenţiile RCS & RDS în această privinţă. Compania vrea să vândă pe bursă un pachet reprezentând 25% din acţiuni cu drepturi integrale de participare la profit (dividende).

RCS & RDS a mai cochetat cu listarea la bursă în 2007, când a vrut să emită certificate globale de depozit, reprezentând pachete de acţiuni, pe bursa de la Londra. Compania s-a răzgândit atunci, optând să-şi finanţeze extinderea printr-un credit bancar de jumătate de miliard de dolari. Profilul datoriilor companiei a mai fost modificat ulterior, prin două emisiuni de obligaţiuni de sute de milioane de euro pe pieţele internaţionale, un palmaresc unic în rândul companiilor cu acţionariat românesc.

Momentul listării va fi decis în funcţie de condiţiile din piaţă, la fel şi preţul la care vor fi vândute acţiunile, valoarea ofertei şi capitalizarea rezultată. Tot atunci vom afla care dintre acţionari vor vinde acţiuni în cadrul IPO.

Tranzacţia va fi intermediată de Citigroup și Deutsche Bank în calitate de Coordonatori Globali Comuni și împreună cu BT Capital Partners S.A., BRD – Groupe Société Générale S.A., Société Générale S.A., Raiffeisen Bank S.A. și Wood & Company Financial Services, a.s. în calitate de Deținători Comuni ai Registrului de Subscrieri.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...