NN explică de ce a trimis scrisoarea către clienţi: Conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment

Administratorului de pensii private NN Pensii, liderul pieţei româneşti, a transmis, miercuri, o poziţie oficială în care explică motivele pentru care a trimis, cu o zi mai devreme, o scrisoare către clineţi în legătură cu informaţiile privind o posibilă naţionalizare a pensiilor private, precizând că scrisoarea este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor, iar conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment, potrivit News.ro
Economica.net - mie, 12 apr. 2017, 14:25
NN explică de ce a trimis scrisoarea către clienţi: Conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment

„Conţinutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienţii săi este unul exclusiv informativ şi acesta nu reprezintă un avertisment. Nevoia acestei informări a venit ca răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor noştri provocate de discuţiile publice din ultima perioadă cu privire la viitorul sistemului de pensii”, a menţionat compania, într-un comunicat.

Anunţul NN vine după ce, miercuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a criticat decizia NN Pensii.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat act de declaraţiile din ultima vreme care au făcut referire la o aşa zisă naţionalizare a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II), pe care însă nu le împărtăşeşte. Nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe acest subiect.De aceea, poziţia recentă a societăţii NN Pensii, care a avut o intervenţie în spaţiul public pe această temă, este excesivă şi neavenită”, a reacţionat ASF, într-un comunicat.

NN consideră că reacţiile venite de la Ministerul Finanţelor şi de la ASF sunt pozitive.

„Apreciem faptul că, prin declaraţiile făcute, atât Ministerul de Finanţe, cât şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au avut un punct de vedere ferm cu privire la susţinerea sistemului de pensii administrate privat. Aceste declaraţii sunt îmbucurătoare, cu atât mai mult cu cât considerăm că aportul fondurilor de pensii private în susţinerea dezvoltării economiei naţionale poate creşte semnificativ”, mai arată comunicatul NN.

Marţi, NN Pensii şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Autoritatea îşi argumentează reacţia prin faptul că „nu pot fi introduse subiecte în discuţia cu consumatorii pe baza unor zvonuri sau declaraţii politice”.

„Sistemul pensiilor private obligatorii este unul solid, aflat în creştere şi care are capacitatea de a genera beneficii pentru participanţii la sistem. În acest context, ASF nu vede nicio justificare posibilă pentru o eventuală decizie care priveşte naţionalizarea Pilonului II de pensii”, consideră ASF.

Naţionalizarea pensiilor private a fost pusă recent în discuţie de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu şi negată vehement de ministrul Finanţelor prin reacţia „Aberaţie!”, NN Pensii simţind însă acum nevoia de a se adresa clienţilor săi pe această temă şi de a le cere să se implice activ.

NN Pensii (fosta ING Pensii) este liderul pieţei de administrare de pensii private obligatorii din România, cu active totale de 12,1 miliarde lei (2,7 miliarde euro), conform ultimei raportări către ASF, la nivelul lunii februarie.

Într-un mesaj cu titlul „Pensia ta privată în centrul dezbaterilor politice”, Fondul de pensii NN simte însă nevoie să îşi atenţioneze clienţii pe acest subiect.

„În ultimele săptămâni, au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Drepturile tale de participant la Pilonul II pot fi influenţate de decizii politice precum îngheţarea valorii procentului din venitul brut aferent contribuţiei la fondul de pensii, blocarea parţială sau integrală a virării acestei contribuţii sau naţionalizarea sumelor acumulate până acum în conturile viitorilor pensionari. De aceea, este important să urmăreşti permanent ce se întâmplă cu pensia ta şi să te implici activ în demersurile de economisire suplimentară pentru un trai decent la bătrâneţe. Sperăm ca aceste detalii să contribuie la o mai bună informare despre pensia ta viitoare. În eventualitatea unor măsuri care ar afecta pensia administrată privat, vom face toate demersurile posibile pentru a apăra dreptul tău la proprietate asupra acestor bani. De asemenea, prin canalele pe care le avem la dispoziţie (site, mass-media, e-mail), te vom ţine la curent cu informaţiile ce pot avea impact asupra viitoarei tale pensii”, este mesajul primit de clienţi.

Fondul mai arată că sistemul actual de pensii este rezultatul unei reforme începute în 2007 ca răspuns la presiunile demografice şi economice tot mai mari asupra sistemului public de pensii, că pensiile private obligatorii au fost gândite în acest nou sistem ca o formă de economisire individuală, pe termen lung, cu obiectivul de a suplimenta veniturile la pensie şi că guvernele au amânat în mod repetat creşterea contribuţiei la Pilonul II din cauza presiunilor asupra bugetului public.

„Banii acumulaţi la pensia ta privată obligatorie, din contribuţia ta şi din rezultatele investiţiilor realizate de noi, îţi aparţin exclusiv ţie, mai este spus în mesajul către clienţi”, se mai arată în mesajul către clienţi.

Pilonul II este obligatoriu pentru angajaţii în vârstă de până la 35 de ani şi opţional pentru cei în vârstă de până în 45 de ani. Banii acumulaţi de actualii salariaţi pe Pilonul II vor suplimenta pensia pe care aceştia o vor primi de la stat.

Prin lege, Guvernul s-a angajat ca această cotă să ajungă la 6% în 2016, însă majorarea cotelor a fost amânată de mai multe ori, astfel că, în acest an, contribuţia este de 5,1%.

Prim-vicepresedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, recent, că Guvernul ia in calcul naţionalizarea pensiilor private pentru a acoperi derapajele deficitului bugetar, lucru care ar duce, în opinia sa, la înjumătăţirea pensiei în 2040 la aproximativ 17% din salariul mediu în 2040.

În replică, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan (PSD), a afirmat că „evoluţiile sunt foarte bune” şi că, din contră, scade presiunea asupra bugetului public de pensii.

„Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, a spus Ştefan.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...