Ministrul Finanţelor: Sper ca NN Pensii să nu mai facă dezinformări. Clienţii sunt îndreptăţiţi să-i tragă la răspundere

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a afirmat, miercuri, după ce administratorul de pensii private NN Pensii a transmis o poziţie oficială în care precizează că scrisoarea distribuită este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor, că speră ca de acum compania ”să nu mai facă dezinformări”, precizând că oricare dintre clienţii ei poate ”să-i tragă la răspundere chiar şi penal”, anunţă News.ro.
Economica.net - mie, 12 apr. 2017, 16:15
Ministrul Finanţelor: Sper ca NN Pensii să nu mai facă dezinformări. Clienţii sunt îndreptăţiţi să-i tragă la răspundere

„Sper să informeze clienţii corect, să nu mai facă dezinformări. Îmi exprim speranţa că informările acestui administrator de fond să fie corecte. Sigur că intră în obligaţia lor să informeze clienţii, dar să nu-i dezinformeze pentru că dacă este cineva îndreptăţit să-i tragă la răspundere chiar şi penal, oricare dintre clienţii respectivei companii poate să o facă pentru că prin aceste declaraţii s-au afectat negativ randamentele în valorificarea resurselor constituite pe baza contribuţiilor clienţilor”, a afirmat Viorel Ştefan, citat de News.ro.

Întrebat dacă intenţionează să facă plângere împotriva companiei NN pe care a acuzat-o de răspândirea unor informaţii care nu se susţin, ministrul a spus că nu este „mandatul” său să facă acest lucru.

„Nu am temei, nu e misiunea mea. Nu este mandatul meu să supraveghez prudenţial pieţele financiare. Nici măcar mandatul Guvernului nu e (…) Autoritatea de Supraveghere Financiară are mandatul legal de a acţiona. Îmi este greu să înţeleg fenomenul. Imaginaţi-vă că seamănă mult cu un autodenunţ. Ce ar fi dacă o bancă ar face o astfel de afirmaţie în legătură cu depozitele pe care le deţine. Ar fi o autosabotare. Eu cred că ei ar trebui să-şi facă autodenunţul în cazul acesta pentru că şi-au subminat propriile interese prin astfel de declaraţii”, a spus Ştefan.

Administratorului de pensii private NN Pensii, liderul pieţei româneşti, a transmis, miercuri, o poziţie oficială în care explică motivele pentru care a trimis, cu o zi mai devreme, o scrisoare către clienţi în legătură cu informaţiile privind o posibilă naţionalizare a pensiilor private, precizând că scrisoarea este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor, iar conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea de 5 ani și un cupon fix plătibil anual de 7,67%.......
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...