În restauranul din Galaţi lucrează 75 de angajaţi. ‘Respectul pentru parteneriat este esenţial pentru afacerea McDonald’s. Întregul nostru sistem se bazează pe trei piloni: proprietarii sau companiile în sistem de franciză, furnizorii şi angajaţii companiei. Ionuţ Restaurante este operatorul francizei McDonald’s de 8 ani şi în tot acest timp colaborarea noastră a evoluat, fiind unul din restaurantele cu performanţe remarcabile la nivelul întregii ţări. Acest proiect de remodelare, primul din acest an, este dovadă că sistemul nostru funcţionează şi că performanţele obţinute împreună sunt dedicate clienţilor noştri. 2017 a început în forţă pentru noi iar redeschiderea restaurantului din Galaţi este doar un prim pas într-un an ambiţios, cu planuri mari şi idei curajoase pe care suntem entuziasmaţi să le punem în aplicare în următoarele luni’, arată Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România, într-un comunicat remis AGERPRES.
Restaurantul din Galaţi a fost deschis în anul 1999, este operat în sistem de franciză şi are o capacitate de 160 de locuri şi primeşte zilnic peste 2.500 de clienţi.
Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta.
Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locaţii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafe.
În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 68 de restaurante în 21 de oraşe.
Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 4.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 190.000 clienţi.