H&M a raportat vânzări sub estimări în martie, din cauza concurenţei dure

Creşterea vânzărilor Hennes & Mauritz AB (H&M) a fost uşor sub estimările preliminare în martie, un alt semn că al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial ar putea să nu-şi îndeplinească obiectivele anuale, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 19 apr. 2017, 07:31
H&M a raportat vânzări sub estimări în martie, din cauza concurenţei dure

După decenii în care a reprezentat o poveste de succes, H&M nu şi-a îndeplinit ţinta de vânzări în 2016, iar profitul a scăzut. Compania suedeză se confruntă cu o concurenţă strânsă şi presiuni asupra preţurilor din partea rivalelor, cum ar fi grupul spaniol Inditex (proprietarul Zara) şi firma britanică Primark, care a intrat recent pe cea mai mare piaţă a H&M – Germania. Vânzările H&M în monedă locală au urcat în martie cu 6%, cu un punct procentual sub estimarea companiei.

‘Nu este o senzaţie, ci o altă confirmare că este o piaţă dificilă’, a afirmat analistul Niklas Ekman, de la Carnegie.

Acesta s-a declarat surprins că firma continuă să deschidă noi magazine într-un mediu economic dificil.

‘Primul lucru pe care ar trebui ei să-l facă este să încetinească expansiunea. Lucrurile arată destul de dificil pentru H&M’, a explicat Niklas Ekman.

În februarie, vânzările în monedă locală au scăzut pentru prima dată în ultimii patru ani.

Directorul general Karl-Johan Persso a afirmat recent că vânzările sub aşteptări din primul trimestru fac dificilă îndeplinirea ţintei anuale de creştere a vânzărilor cu 10-15%.

La sfârşitul lunii martie, H&M avea 4.426 magazine, în creştere cu 11% faţă de perioada similară din 2016.

H&M a anunţat recent că va lansa un nou lanţ de magazine – ARKET – cu preţuri uşor mai ridicate decât la brandul său de bază. ARKET va vinde şi produse de la alte firme. Primul magazin ARKET va fi deschis la Londra în toamnă şi va comercializa articole de îmbrăcăminte, decoraţiuni şi accesorii pentru casă. Vor urma magazine în Bruxelles, Copenhaga şi Munchen, iar brandul va vinde online, iniţial pe 18 pieţe europene.

Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...