Dragnea: Tudorel Toader întârzie nepermis cu legea de modificare a Codurilor penale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că va cere o audienţă la ministrul Justiţiei, deoarece Tudorel Toader întârzie „nepermis” cu legea de modificare a Codurilor penale şi nu se poate să beneficieze de susţinere „la nesfârşit”.
Economica.net - joi, 20 apr. 2017, 10:37
Dragnea: Tudorel Toader întârzie nepermis cu legea de modificare a Codurilor penale

„Se pare că domnul ministru a întârziat foarte mult, eu o să vorbesc cu colegii mei, le-am transmis deja de ieri că nu se mai poate întârzia. A zis că vine în trei săptămâni de zile cu un pachet de propuneri, nu a venit. Până la urmă Legea graţierii o să fie adoptată tacit pentru că nu vine Ministerul Justiţiei”, a afirmat Liviu Dragnea.

La remarca presei care i-a spus că Ministerul Justiţiei anunţă dezbateri publice pe legea de modificare a Codurilor penale, liderul PSD a spus că o să solicite o audienţă la acesta.

„O să cer o audienţă la ministrul Justiţiei, după ce mi-o avizează primul-ministru, ca să-i explic că totuşi Parlamentul nu este anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac lucrul acesta, întârzie nepermis”, a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

El a mai spus că Tudorel Toader „se lungeşte foarte mult” cu discuţia despre un subiect care nu mai începe.

„Se lungeşte foarte mult discuţia despre un subiect care nu mai începe şi cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt enunţate public şi finalizate într-un fel sau altul”, a subliniat preşedintele PSD.

De asemenea, întrebat dacă Tudorel Toader mai beneficiază de susţinere, Liviu Dragnea a răspuns: „Beneficiază de orice susţinere în condiţiile în care există o coerenţă şi un termen cât de cât realist. Nu poţi să beneficiezi de susţinere la nesfârşit”.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...