Grindeanu: Avem un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde lei în primele trei luni ale anului

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat joi că, în primele trei luni ale acestui an, a fost înregistrat un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde lei, respectiv 0,2% din PIB.
Economica.net - joi, 20 apr. 2017, 13:37
Grindeanu: Avem un excedent bugetar de peste 1,64 miliarde lei în primele trei luni ale anului

‘Azi e o zi proastă pentru toţi acei apostoli ai austerităţii. (…) Am primit cele mai recente date de la Ministerul Finanţelor şi nu numai. (…) În primele trei luni ale anului avem excedent bugetar. Concret, ultimele estimări ale execuţiei bugetare aferente primului trimestru arată că vom înregistra un excedent de peste 1,64 de miliarde de lei, adică 0,2% din PIB. (…) Veniturile totale la bugetul general consolidat vor fi cu aproape 4 miliarde de lei mai mari decât în trimestrul I al anului 2016, ceea ce înseamnă o creştere de 7,2%. Asta ca să mai eliminăm din istoriile spuse de către unii domni şi doamne’, a declarat Grindeanu la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit şefului Executivului, colectarea taxei pe valoarea adăugată a crescut în februarie cu 2,5%, faţă de februarie 2016, şi cu 8,9% în martie 2017, comparativ cu luna martie a anului trecut.

‘S-au creat 62.000 de noi locuri de muncă în România în primele luni ale anului, România ajungând astăzi la o rată a şomajului sau la un record (…) minim istoric în ultimii 27 de ani. (…) Sunt câteva argumente care ne arată şi ne dau încredere că ne vom atinge obiectivele pe care ni le-am asumat cu toţii. Sunt lucruri care să ne bucure, zic eu, pe fiecare dintre noi, indiferent de ceea ce poate unii îşi doresc sau nu’, a mai spus Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...