Numărul de autovehicule Ford înmatriculate în România în primul trimestru a crescut cu 57%

În primul trimestru al acestui an au fost înmatriculate 3.006 de autoturisme şi de vehicule utilitare Ford, o creştere record de 57%, conform datelor emise de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), rezultat care îi asigură mărcii Ford o cotă de piaţă de 10,6%, a anunţat luni compania.
Economica.net - lun, 24 apr. 2017, 14:22
Numărul de autovehicule Ford înmatriculate în România în primul trimestru a crescut cu 57%

„Ford închide primul trimestru al acestui an cu o cotă de piaţă record în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme şi utilitare: 10,6%. Marca Ford se situează astfel pe locul întâi în rândul mărcilor de import din România, respectiv pe al doilea la nivel general”, arată un comunicat al companiei.

Oficialii producătorului auto american spun că este pentru prima dată când marca reuşeşte să obţină această performanţă de la momentul preluării operaţiunilor de vânzări şi marketing din România, în august 2010.

Luna martie a fost o lună-record pentru marca Ford, cu 1.271 unităţi înmatriculate şi o cotă de 14,4% din totalul pieţei de înmatriculări ale vehiculelor noi.

„Din cele 3.006 unităţi Ford înmatriculate în primul trimestru al acestui an în România, 2.055 au fost autoturisme, iar 951 vehicule comerciale”, arată datele companiei.

Ford Focus este lider al segmentului său, potrivit companiei, cu 945 de unităţi înmatriculate în perioada ianuarie-martie 2017, înregistrând o creştere de 111% faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, cel mai nou SUV din gamă, Ford Kuga, înregistrează o rată a contractării record, de 520 de unităţi în primele trei luni ale anului. Kuga a fost preferat atât de clienţii persoane fizice, cât şi de clienţii de flote.

„Ne propunem să menţinem acest ritm pe parcursul întregului an, cu atât mai mult cu cât urmează să lansăm două noi modele strategice pentru noi în România: noua Fiesta şi, bineînţeles, mult aşteptatul EcoSport, care din toamna acestui an se va produce la uzina noastră din Craiova”, a declarat Attila Szabo, directorul general al Companiei Naţionale de Vânzări Ford România.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale, Ford îşi menţine poziţia de lider în segmentele LCV (vehicule comerciale uşoare) şi MCV (vehicule comerciale medii) după primul trimestru al acestui an, cu o creştere de 56% faţă de primul trimestru al anului precedent

Modelul Ford Transit are 25,7% cotă de segment, în timp ce Ford Custom are 30% cotă de segment.

Prin reţeaua naţională de dealeri din România, Ford este prezent în 37 de puncte de comercializare în toată ţara. Patru dintre acestea sunt unităţi Ford Store, inaugurate în 2015 şi 2016.

De la preluarea uzinei de la Craiova, în anul 2008, şi până în prezent, Ford a investit în România peste 1,2 miliarde de euro pentru a susţine operaţiunile sale de producţie.

Ford produce la Craiova monovolumul de mici dimensiuni B-MAX şi motorul Ford 1.0 EcoBoost.

La începutul lunii aprilie, Ford a anunţat demararea unui amplu proces de recrutare a 976 de persoane care vor sprijini producţia viitoarei generaţii a SUV-ului de clasă mică EcoSport, care va demara în această toamnă.

Ford Motor Company are aproximativ 201.000 de angajaţi şi 62 de fabrici în toată lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei ...
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...