Modificarea Codului penal – „conflictul de interese” se înlocuieşte cu „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 voturi pentru, 71 împotrivă, 6 abţineri, proiectul de modificare a Codului penal, înlocuind ''conflictul de interese'' cu sintagma ''folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane''.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 09:57
Modificarea Codului penal -

Potrivit amendamentelor adoptate, titlul articolului 301 din Codul penal se transformă din ‘conflict de interese’ în ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.

Articolul modificat în comisie prevede că ‘fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani’.

În legea în vigoare, articolul 301 prevede că ”fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Potrivit unui alt amendament adoptat, aceste prevederi nu se aplică în cazul în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

O altă modificare adoptată de comisie este la articolul 308. ”Dispoziţiile art. 289 – 292, art. 295, art. 297 – 300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”, prevede articolul 308 modificat de deputaţi.

Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu proiectul de lege pentru modificarea art. 301 şi art. 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...