Reuters: Trump credea că viaţa de preşedinte va fi mai uşoară decât cea de afacerist

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se simte ca într-un cocon şi este surprins de cât de greu este să fii preşedinte la Casa Albă, potrivit unui interviu acordat după primele o sută de zile de mandat pentru jurnaliştii Reuters.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 05:07
Reuters: Trump credea că viaţa de preşedinte va fi mai uşoară decât cea de afacerist

„Îmi iubeam fosta viaţă, aveam atât de multe chestii care mergeau pentru mine. Asta implică mult mai multă muncă decât fosta mea viaţă, Credeam că va fi mai uşor”, a declarat preşedintele Statelor Unite.

Donald Trump a renunţat la viaţa sa de afacerist newyorkez şi dezvoltator imobiliar, pentru a fi învestit în poziţia de preşedinte după o campanie extrem de controversată pentru Casa Albă.

La mai bine de cinci luni de la victoria sa în alegerile prezidenţiale şi la o sută de zile de la învestire, miliardarul republican se gândeşte în continuare la alegerile din toamnă, în care a învins-o pe Hillary Clinton. Donald Trump chiar a întrerupt o discuţie despre preşedintele Chinei, Xi Jinping, pentru a da o copie a hărţii electorale din 2016 jurnaliştilor de la Reuters.

„Uite aici, poţi să o păstrezi, asta este harta finală cu numere. E destul de bună, nu-i aşa? Desigur că noi suntem cu roşu”, a spus preşedintele republican de la Biroul Oval.

De asemenea, miliardarul a împărţit cu generozitate hărţi electorale cu toţi cei trei reporteri ai Reuters prezenţi la Casa Albă.

Donald Trump susţine că era obişnuit să nu aibă parte de intimitate în „vechea sa viaţă”, dar este surprins de cât de puţină intimitate are ca preşedinte al Statelor Unite. Miliardarul republican încearcă în continuare să se obişnuiască cu prezenţa non-stop a agenţilor de la Secret Service.

„Chiar eşti în coconul tău mic, pentru că ai o protecţie atât de masivă încât nu poţi să mergi nicăieri”.

Atunci când preşedintele părăşeste Casa Albă, acesta este cel mai probabil într-o limuzină sau într-un SUV.

De asemenea, miliardarul recunoaşte că îi este dor să-şi conducă propria maşină şi regretă că nu poate să facă asta la Casa Albă.

„Mi-ar plăcea să conduc. Nu mai pot să conduc”, susţine Donald Trump.

Trump nu a renunţat la multe obiceiuri pe care le avea atunci când îşi conducerea imperiul financiar şi deţinea propria emisiune TV.

El recunoaşte că apelează adeseori la prieteni din exteriorul administraţiei prezidenţiale şi la foşti colegi pentru a primi sfarturi sau încurajări, iar consilierii de rang înalt s-au resemnat deja cu acest comportament din partea lui Donald Trump.

De asemenea, acesta susţine că a ales să nu participe la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă pentru că simte că este tratat incorect de multe organizaţii mass-media din Statele Unite.

„Desigur că voi veni anul viitor”.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Moscova consideră exagerată promisiunea lui Trump de a pune capăt rapid războiului din Ucraina
Rusia ţine minte şi are în vedere declaraţiile preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, conform cărora acesta va reuşi să pună rapid capăt războiului ruso-ucrainean, deşi......
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de legătură între SUA și UE
Orban Viktor jubilează la summitul Comunităţii Politice Europene de la Budapesta. Premierul maghiar se vede ca omul de ...
Cu un zâmbet satisfăcut şi strângeri de mâini ferme, premierul conservator ungar Viktor Orban, adesea izolat printre ...
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Alin Burcea (ANAT): Numărul turiștilor români care au vizitat Antalya a crescut cu 29% în 2024
Numărul de turişti români care au vizitat Antalya (Turcia) în 2024 a crescut cu 29% faţă de anul precedent, până ...
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Tranzacții de peste 128,7 milioane de lei cu acțiuni Hidroelectrica în ședinta de tranzacționare de astăzi de la BVB
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea ...