Companiile aeriene germane renunţă la regula prezenţei permanente a două persoane în cabina de pilotaj

Federaţia germană a companiilor aeriene a anunţat vineri că renunţă la regula prezenţei permanente a două persoane în cabina de pilotaj, măsură luată după catastrofa aeriană petrecută în martie 2015, când un copilot al companiei Germanwings a prăbuşit intenţionat avionul în Alpii francezi după ce comandantul a ieşit din cabină, transmite AFP.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 16:51
Companiile aeriene germane renunţă la regula prezenţei permanente a două persoane în cabina de pilotaj

În urma unor evaluări suplimentare, companiile aeriene germane au considerat că această regulă în practică nu sporeşte securitatea zborurilor, mai ales din cauza faptului că ea autorizează accesul sporit în cabina de pilotaj.

Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a relaxat încă din vara anului trecut recomandarea privind prezenţa permanentă în cabina de pilotaj a două persoane, adoptată după prăbuşirea avionului Germanwings, noua recomandare menţionând că operatorii aerieni pot decide de la caz la caz asupra riscului ca un singur membru al echipajului să rămână în cabina de pilotaj.

Această evaluare a riscurilor a determinat acum companiile aeriene germane să renunţe la aplicarea respectivei reguli, care presupunea ca atunci când unul dintre cei doi piloţi părăseşte pentru scurt timp cockpit-ul, acolo să fie prezent unul dintre membrii echipajului de cabină. În schimb, operatorii aerieni germani vor înăspri controalele psihologice şi toxicologice pentru piloţi.

Pe 24 martie 2015, un avion Airbus A320, care efectua un zbor între Barcelona şi Koln, a fost prăbuşit în mod deliberat în Munţii Alpi de copilotul Andreas Lubitz, 149 de persoane pierzându-şi viaţa. Ulterior s-a aflat că el urmase timp de mai mulţi ani tratamente pentru tulburări psihice, întrerupându-şi în anul 2009 cursurile de pilotaj în urma unui grav episod depresiv pe care l-a adus la cunoştinţa societăţii Lufthansa. Dar în ziua tragediei se afla în concediu medical în urma unui alt episod depresiv, însă de data aceasta nu a mai informat compania.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...