Brexit – Preşedintele Iohannis participă sâmbătă la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la reuniunea specială a Consiliului European de la Bruxelles.
Economica.net - sâm, 29 apr. 2017, 04:35
Brexit - Preşedintele Iohannis participă sâmbătă la reuniunea Consiliului European

‘Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea specială a Consiliului European în format UE 27. Această reuniune este prilejuită de faptul că Marea Britanie a notificat în legătură cu dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană, conform articolului 50 al Tratatului UE’, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a spus că la această reuniune se va încerca găsirea unui mandat general de negociere în privinţa Brexit.

Dobrovolschi a prezentat elementele care vor fi susţinute de preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea specială a Consiliului European, indicând menţinerea unităţii celor 27 de state membre în procesul de negociere, inclusiv în apărarea principiilor şi libertăţilor fundamentale pe care este construită Uniunea, diminuarea pe cât posibil a efectelor negative pe care le presupune ieşirea Marii Britanii din UE, existenţa unui echilibru între drepturi şi obligaţii între cele două părţi ale acordului, menţinerea integrităţii Pieţei Unice şi asigurarea unui acces egal şi nediscriminatoriu la aceasta pentru companiile şi cetăţenii din toate statele membre UE.

Ea a anunţat că şeful statului român va susţine o abordare graduală a negocierilor, respectiv ajungerea la un acord privind retragerea Marii Britanii din UE într-o primă fază, urmată de negocieri privind viitorul relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit.

‘Pentru România, obiectivul principal în negocieri este protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români din Marea Britanie după Brexit’, a subliniat Dobrovolschi.

De asemenea, şeful statului va susţine că principala prioritate în cadrul negocierilor trebuie să fie protejarea drepturilor cetăţenilor europeni şi a membrilor de familie ai acestora, cu evidenţierea dreptului fiecărui cetăţean UE şi al familiei sale de a trăi, munci, studia în orice stat membru.

În ceea ce priveşte angajamentele financiare, preşedintele Iohannis va susţine că acordul de retragere va trebui să asigure că UE şi Marea Britanie îşi vor respecta obligaţiile asumate înainte de data retragerii, cu impact minim asupra bugetului UE şi fără afectarea angajamentelor agreate în actualul cadru financiar multianual 2014 – 2020, în special cele referitoare la fondurile de coeziune şi cele pentru agricultură.

În plus, el va pleda pentru menţinerea unei cooperări cât mai strânse între UE şi Marea Britanie după Brexit.

De asemenea, şeful statului va susţine că, indiferent de cadrul viitoarei relaţii, Marea Britanie trebuie să rămână conectată cât mai puternic posibil la UE.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...