Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică care s-a dezintegrat la câteva minute după lansare şi nu a depăşit graniţele

Coreea de Nord a lansat sâmbătă o rachetă balistică dintr-o zonă la nord de capitala Phenian, a anunţat statul-major interarme din Coreea de Sud, într-un comunicat citat de Yonhap.
Economica.net - sâm, 29 apr. 2017, 04:59
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică care s-a dezintegrat la câteva minute după lansare şi nu a depăşit graniţele

Militarii sud-coreeni afirmă că a fost un test nereuşit. Lansarea a fost efectuată înspre nord-est, la ora locală 5.30 (23.30 ora României), din provincia nord-coreeană Pyeongan de Sud.

Oficiali americani au declarat agenţiei Reuters, sub rezerva anonimatului, că a fost probabil o rachetă cu rază medie cunoscută sub denumirea de KN-17, care s-a dezmembrat după câteva minute de la lansare. Căpitanul-comandor Dave Benham, purtător de cuvânt al comandamentului american din Pacific, a declarat că racheta nu a ieşit de pe teritoriul Coreei de Nord şi nu a reprezentat o ameninţare pentru America de Nord.

Casa Albă a declarat prin purtătorul de cuvânt Sean Spicer că preşedintele Donald Trump a fost informat despre lansare.

Răspunsul SUA ar putea consta în noi sancţiuni pentru Coreea de Nord şi pentru anumite organizaţii din China, în noi exerciţii navale şi în desfăşurarea mai multor nave şi avioane în regiune, a afirmat o oficialitate americană care a cerut Reuters să nu îi dezvăluie identitatea. A fost genul de provocare aşteptat din partea Phenianului, înaintea alegerilor prezidenţiale din Coreea de Sud, care vor avea loc pe 9 mai, a susţinut sursa respectivă.

Evenimentul s-a produs la numai câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit la nivel ministerial, iar secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut tuturor statelor membre ale organizaţiei să sporească presiunile asupra Coreei de Nord pentru a pune capăt programelor acestei ţări de înarmare nucleară şi cu rachete. ‘Ameninţarea unui atac nuclear nord-coreean la Tokyo sau Seul este reală. Şi probabil este doar o chestiune de timp până când Coreea de Nord dezvoltă capacitatea de a lovi Statele Unite continentale. A nu acţiona acum asupra celei mai presante probleme de securitate din lume poate duce la consecinţe catastrofale’, a avertizat el.

 

Coreea de Nord doreşte să fie recunoscută ca putere nucleară. Trebuie adusă la masa negocierilor – ministru sud-coreean

Ministrul sud-coreean de externe Yun Byung-se a avertizat comunitatea internaţională să nu se grăbească să reia dialogul cu Coreea de Nord înainte de a-i verifica intenţiile, transmite Yonhap.

Adresându-se Consiliului de Securitate al ONU, reunit vineri la nivel de miniştri, Yun a arătat că Phenianul nu este interesat de denuclearizare, ci de recunoaşterea ca putere nucleară, în vederea unor ‘negocieri de dezarmare’.

Şeful diplomaţiei de la Seul a cerut sancţiuni mai aspre împotriva Coreei de Nord, cum ar fi oprirea importului şi alimentării cu ţiţei, sistarea totală a exporturilor şi luarea în considerare cu seriozitate a calităţii de membru al ONU.

‘Vreau să fie clar, obiectivul nostru nu este să îngenunchem Coreea de Nord, ci să o aducem la masa negocierilor pentru o denuclearizare reală’, a insistat ministrul sud-coreean. El a subliniat că nu ar trebui repetate eşecurile negocierilor anterioare cu regimul nord-coreean imprevizibil.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia îşi mută bazele aeriene în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, potrivit Pentagonului
Rusia îşi mută bazele aeriene în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, potrivit Pentagonului
Pentagonul a informat luni că Rusia şi-a relocat bazele aeriene pentru a evita impactul rachetelor tactice cu rază lungă de acţiune ATACMS, fabricate în Statele Unite şi pe care forţele......
Ciucă: Retragerea lui Orban din cursa prezidenţială nu are niciun efect pozitiv pentru USR
Ciucă: Retragerea lui Orban din cursa prezidenţială nu are niciun efect pozitiv pentru USR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, marţi, că retragerea lui Ludovic Orban ...
Ciucă: Astăzi voi solicita întrunirea Birourilor permanente pentru constituirea comisiei de anchetă în cazul Nordis
Ciucă: Astăzi voi solicita întrunirea Birourilor permanente pentru constituirea comisiei de anchetă în cazul Nordis
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a informat că va solicita, marţi, convocarea Birourilor permanente reunite pentru ...
Poker și șah: asemănări mai multe decât ai crede între cele două jocuri
Poker și șah: asemănări mai multe decât ai crede între cele două jocuri
Distracția din timpul liber poate presupune diverse feluri de jocuri, unele având elemente asemănătoare, inclusiv la ...