Tusk: Liderii europeni au aprobat în mod unanim la summit principiile directoare pentru negocierea Brexitului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că liderii europeni au aprobat în mod unanim, în cadrul summitului special de la Bruxelles, principiile directoare propuse pentru negocierea acordului de Brexit, scriu Reuters şi BBC.
Economica.net - sâm, 29 apr. 2017, 12:14
Tusk: Liderii europeni au aprobat în mod unanim la summit principiile directoare pentru negocierea Brexitului

„Principiile directoare adoptate în mod unanim. Mandatul ferm şi corect din punct de vedere politic al UE27 este pregătit pentru negocierea Brexitului”, a scris preşedintele Consiliului European într-un mesaj postat pe Twitter.

Liderii europeni au avut nevoie de mai puţin de 15 minute pentru a aproba în mod unanim principiile directoare anunţate la finalul lunii martie de Donald Tusk.

Aceste principii directoare au fost prezentate într-o primă variantă la doar două zile după declanşarea articolului 50, fiind ulterior finalizate în cadrul reuniunii de joi a Consiliului de Miniştri al UE.

Ţările membre urmează să adopte ulterior o serie de directive mai detaliate pentru negocieri într-o reuniune programată pentru 22 mai, în care francezul Michel Barnier va primi mandatul de negociator-şef al Uniunii Europene pentru Brexit. Citeşte mai multe pe News.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...