Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au scăzut cu 5,3% în aprilie

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în aprilie o scădere de 5,3% în ritm anual, la 10.746 unităţi, arată datele publicate marţi de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 13:34
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au scăzut cu 5,3% în aprilie

Marele câştigător de luna trecută a fost brandul Seat al grupului Volkswagen, care a raportat un avans al livrărilor de 21%, în timp ce divizia soră Skoda a înregistrat o creştere de 8,7%. Cu toate acestea, vânzările grupului Volkswagen au scăzut cu 8,5%, în urma unui declin de 8,4% la Audi, de 15% la brandul VW şi de 19% la Porsche. În aprilie, livrările grupurilor franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au scăzut cu 8,3% şi, respectiv, cu 5,3%, în timp ce compania americană Ford a raportat un declin de 6,4%.

Pe ansamblu, piaţa auto franceză a înregistrat în aprilie un declin de 6%, fiind înmatriculate 171.879 autoturisme noi. În primele patru luni din acest an, au fost înmatriculate în Franţa 712.933 unităţi, un avans de 2% comparativ cu perioada similară din 2016.

Franţa rămâne a treia mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei şi Marii Britanii, dar înaintea Italiei şi Spaniei.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au înregistrat în perioada ianuarie – aprilie 2017 o creştere de 2,4%, la 40.898 unităţi, comparativ cu perioada similară din 2016.

În primele patru luni din acest an, vânzările grupurilor franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au urcat cu 0,9% şi, respectiv, cu 1,3%. Grupul german Volkswagen AG a înregistrat un declin al vânzărilor de 4,2%, iar Ford un avans de 6,6%.

După publicarea datelor din aprilie, analiştii de la Evercore ISI estimează că vânzările auto din Franţa vor scădea la 1,88 milioane de unităţi, de la aproape două milioane de vehicule în 2016.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...