Senatorii vor dezbate în regim de urgenţă Legea salarizării unitare

Senatorii au aprobat, marţi, la solicitarea PSD, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului Legii salarizării unitare, în dezacordul Opoziţiei care a solicitat ”dezbateri reale”. Procedura de urgenţă a fost aprobată cu 69 de voturi ”pentru” şi 34 ”împotrivă”.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 14:25
Senatorii vor dezbate în regim de urgenţă Legea salarizării unitare

„Este propunerea legislativă arhicunoscută, numită şi Legea salarizării unitare în sistem bugetar. Ea este de câteva luni în dezbatere publică, a fost depusă acum o săptămână în mod formal. Vă solicit adoptarea procedurii de urgenţă, ceea ce permite simplificarea şi urgentarea procedurilor, având în vedere că o bună parte din dezbateri în spaţiul public s-au făcut. Nu are rost să prelungim în mod nejustificat o astfel de dezbatere, înainte de a intra în comisii. Unele dintre măsuri ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2017”, a afirmat liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.

„Noi credem că ar trebui să respingem această propunere”, a spus senatorul USR Florina Presadă, precizând că e de părere că acest proiect „trebuie să stea cât mai mult în Parlament, cel puţin în procedură normală”, astfel încât să existe dezbateri reale pe marginea lui.

„Ştiu că a stat în dezbatere publică la sediul PSD şi aţi dat un mail la dispoziţie. Dacă la dumneavoastră s-a putut să se primească amendamente, cred că de bun simţ ar fi să avem o procedură de dezbatere cât mai amplă şi cât mai serioasă în Parlament, ca să nu dăm vreun rasol, aşa cum ne aşteptăm. V-aş ruga să ne gândim la modul foarte serios dacă ne mai putem permite şarada asta – aruncăm proiectul în Parlament, facem repede dezbatere, de fapt nu o facem şi ieşim cu un proiect care este deja sortit eşecului”, a afirmat la rândul său şi senatorul PNL Alina Gorghiu.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat că ar fi o „mare eroare” discutarea în procedură de urgenţă a proiectului Legii salarizării unitare, propunând ca aceasta „să meargă în procedură normală cu avizare de la toate comisiile”.

„Eu v-aş propune pentru a implica toţi senatorii în dezbaterea acestei legi ca toate comisiile să dea aviz, indiferent care este principalul obiect de activitate. Nu râdeţi domnilor! Altfel v-aş putea propune să dezbatem articol cu articol în plen şi n-o să vă placă. În plus am observat că mergeţi pe principiul să mergem cu mare viteză şi cu nebăgare de seamă. Discutăm de legea salarizării şi eu propun ca această lege să meargă în procedură normală cu avizare de la toate comisiile, inclusiv comisiile de dezvoltare strategie economică, spre exemplu”, a susţinut senatorul PMP Traian Băsescu.

În replică, Şerban Nicolae a spus că prevederile propunerii legislative sunt deja cunoscute de parlamentari.

„Faptul că o asemenea propunere legislativă nu mai e anunţată de preşedintele României de la Palatul Cotroceni eu spun că e un lucru bun, pentru că totuşi Parlamentul este unica autoritate legiutoare a ţării. Pe de altă parte eu constat, din luările de cuvânt, că avem colegi foarte bine informaţi şi foarte în temă cu această propunere legislativă, ba chiar se fac predicţii în legătură cu ineficienţa sau inaplicabilitatea ei, ceea ce înseamnă că se susţine afirmaţia mea că aveţi cunoştiinţă de această propunere, că aţi aprofundat-o şi că suntem gata pentru a o putea dezbate în Parlament”, a susţinut Şerban Nicolae.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...