Ministrul Educaţiei: Studenţii basarabeni se pot înscrie online la universităţile din România, pot trimite documentele scanate pe e-mail

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, marţi, că viitorii studenţi din Republica Moldova se pot înscrie online la universităţile din România, trimiţând prin e-mail, la facultăţile dorite, documentele scanate necesare înscrierii. Această măsură vine în contextul în care proiectul noii metodologii de şcolarizare a românilor de pretutindeni, aflat în dezbatere publică până în 7 aprilie, prevede ca românii cu domiciliul stabilit în Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Israel şi diaspora să îşi depună personal dosarele de înscriere la facultăţile din România pe care doresc să le urmeze.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 18:27
Ministrul Educaţiei: Studenţii basarabeni se pot înscrie online la universităţile din România, pot trimite documentele scanate pe e-mail

„Soluţia este foarte simplă. Toată lumea lucrează online. Înscrierile se fac online. Prin urmare, nu cred că mai este nevoie să creăm comisii intermediare care să facă înscrierea pentru universităţile din România, în condiţiile în care elevii, viitorii candidaţi la universităţile din România, ştiu limba română. Eu cred că este o deschidere, pentru că au posibilitatea să-şi aleagă singuri, fără intermediari care să-i sfătuiască unde trebuie să se înscrie”, a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

El a explicat că tinerii se pot înscrie online, prin scanarea documentelor de înscriere şi trimiterea lor pe e-mail la facultăţile la care doresc să se înscrie, urmând ca documentele în orginal să fie depuse la începerea anului universitar.

„Şi atunci facem şi economie, pentru că şi aceste comisii care se deplasau acolo – nu sunt costisitoare, dar înseamnă timp şi anumite resurse alocate. Am dorit, prin acest demers, să simplificăm lucrurile”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Proiectul privind noua metodologie de şcolarizare a românilor de pretutindeni pentru anul universitar 2017-2018 s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului Educaţiei până în data de 7 aprilie.

Potrivit proiectului, românii cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croaţia, Israel şi diaspora îşi vor depune direct dosarele de înscriere la sediile facultăţilor pe care doresc să le urmeze, reieşind că acele comisii mixte care preluau dosarele viitorilor studenţi pentru a le depune la facultăţile din România vor fi desfiinţate începând de anul universitar următor. Pentru românii cu domiciliul stabil în Ucraina, Albania, Macedonia şi Serbia, înscrierea ar urma să se facă în continuare printr-o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...