Intesa Sanpaolo negociază vânzarea unor credite neperformante de 2,5 miliarde de euro – Reuters

Intesa Sanpaolo SpA, cea mai mare bancă de retail din Italia, negociază vânzarea unor credite neperformante de 2,5 miliarde de euro către un consorţiu alcătuit din firmele Christofferson Robb & Company (CRC) şi Bayview Asset Management, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - mie, 03 mai 2017, 12:05
Intesa Sanpaolo negociază vânzarea unor credite neperformante de 2,5 miliarde de euro - Reuters

Alte instituţii interesate de această tranzacţii sunt consorţiul format din Apollo Global Management şi Credito Fondiario şi un altul alcătuit din Cerberus Capital Management şi Cerved, susţin sursele.

Toate părţile interesate au refuzat să comenteze informaţia.

În UE, băncile cu cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante se află în Italia, Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovenia, arată datele recente publicate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA).

În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate – profitabilă şi bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit şi Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reuşit să plătească dividende generoase, în pofida situaţiei economice dificile din Italia.

Intesa Sanpaolo şi UniCredit au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...