Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat cu 22 de milioane de lei

Castelul Corvinilor din Hunedoara, judeţul HUnedoara, va fi restaurat cu bani europeni. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 21,8 milioane de lei, iar 98% din fonduri provin din Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, a anunţat Ministerul Dezvoltării. 
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 07:54
Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi restaurat cu 22 de milioane de lei

Castelul Corvinilor din Hunedoara, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din România, va fi restaurat. După finalizarea lucrărilor de restaurare, autorităţile estimează că numărul vizitatorilor va creşte de la peste 260.000 pe an, la aproape 350.000 de vizitatori, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării. 

Valoarea totală a proiectului este de 21.884.908,73 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE – AM POR este de 21.447.210,55 de lei. 

„Contractul semnat astăzi dovedeşte încă o dată cât de important este să atragem fondurile europene pe care le avem la dispoziţie. Castelul Hunedoarei (numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor) este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, şi, prin lucrările de consolidare care vor fi făcute în cadrul acestui proiect, ne dorim să-l valorificăm la standarde europene”, spune Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării, subliniind că România îşi propune ca totalul sumelor rambursate de la Comisia Europeană, la finalul anului, să fie de 5,2 miliarde de euro.

Recent, casieria Castelului Corvinilor a fost spartă, iar paguba se ridică la 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai, potrivit Agerpres. 

Sursa foto: Doza de bine

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...