Nicolescu, CNIPMMR: Salariile bugetarilor trebuie să crească odată cu productivitatea şi cu investiţiile

Majorarea salariilor în sectorul bugetar trebuie făcută doar în corelare cu creşterea productivităţii economiei naţionale şi cu majorarea investiţiilor din fonduri publice, însă, în acest an, o sumă de 63,8 milioane de lei a fost bugetată pentru salarii şi doar 39,4 miliarde de lei vor merge către investiţii, a declarat, joi, Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Economica.net - joi, 04 mai 2017, 12:07
Nicolescu, CNIPMMR: Salariile bugetarilor trebuie să crească odată cu productivitatea şi cu investiţiile

‘Considerăm necesară o lege unitară a persoanelor plătite din fonduri publice, pentru că, în momentul de faţă, acest sistem e confruntat cu multe deficienţe, veniturile nu sunt corelate deloc cu calitatea serviciilor oferite, avem o separare, o rupere a veniturilor de efort şi de performanţă. Sunt necorelări între domeniile de activitate, unele importante au un sistem de salarizare inferior altora care sunt mai puţin importante, sunt necorelări la nivelul organizaţiilor şi sunt necorelări în cadrul grilei pentru persoane care la eforturi apropiate au venituri diferite. De asemenea, în actualul sistem, constatăm venituri extrem de mari în unele zone, unde sunt venituri de 10-15 ori faţă de cât are primul-ministru sau preşedintele ţării, spre exemplu, iar în alte părţi există persoane cu venituri foarte mici, cu care este imposibil să trăieşti’, a spus Nicolescu, într-o conferinţă de presă.

Acesta consideră că trebuie să existe un impact al acestor măsuri pentru anul curent şi anul următor.

‘Să vedem exact costurile şi să vedem veniturile de unde sunt acoperite aceste costuri. În acest moment nu avem o notă de impact şi nu ştim dacă bugetul de stat în acest an şi anul viitor va fi capabil să ofere surse de finanţare’, a arătat reprezentantul IMM-urilor.

El a adăugat că orice mărire a salariilor trebuie corelată cu creşterea veniturilor bugetare şi a productivităţii economice.

‘Orice mărire a salariilor trebuie corelată cu creşterea veniturilor bugetare şi cu creşterea productivităţii economiei naţionale. O lege fundamentală a oricărei economii este corelarea veniturilor salariale cu creşterea productivităţii. Atunci când veniturile salariale cresc mai mult decât creşte productivitatea avem de-a face cu inflaţie, cu deficit bugetar, cu îndatorarea ţării directă şi indirectă pe termen scurt, mediu şi lung’, a completat el.

De asemenea, creşterile salariale trebuie corelate cu investiţiile din sectorul de stat.

‘Pentru 2017, sumele prevăzute în bugetul actual, fără măriri, sunt de 63,8 miliarde de lei pentru salarii, iar pentru investiţii de 39,4 miliarde de lei. Din anul 2008, investiţiile din fonduri publice au scăzut, ceea ce este inadmisibil, pentru că avem nevoie de aceste investiţii publice ţinând cont de starea infrastructurii’, a completat Nicolescu, amintind că ţările din jurul nostru au un proiect de construcţie a unei autostrăzi care să ocolească România, cu consecinţe economice, sociale şi politice foarte grave pentru ţara noastră.

Te-ar mai putea interesa și
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până......
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...